AURELIA RÎNJEA - PLOAIA DE CUVINTE - Ploaia de cuvinte, o binecuvântare pentru pământul roditor al sufletului

Ploaia de cuvinte, o binecuvântare pentru pământul roditor al sufletului Adevărata Comunicare înseamnă să-L poți oferi lumii pe Cuvântul divin. Miracolul plutește în noi și în jurul nostru necontenit! Trebuie doar să vrei să-l vezi! Licăriri ale spiritului, spre a se bucura ființiial, înfruntă temporalitatea. Iluminări poetice, prin care ne oglindim unii în alții, recunoaștem divinul din noi și asta sub îmbrățișarea Luminii. Precum în Cer așa și pe Pământ! Viața cu toate formele ei, e un dar suprem, întreținut lăuntric de un foc nestins. Licăriri ale sufletului, într-un sincronism tainic, cu aripi de poem. Ploaie de stele, de poeme, de cuvinte în îmbrățișările clipei, precum sufletele căutându-se în jocul efemer. În stopul de ploaie se oglindește chipul creatorului, în unicitatea clipei. Poezia este rodul unei ploi divine, o stare de renaștere a lumii prin Cuvânt, semn că prin ploaie a trecut Dumnezeu. Prin versul lui, care e o continuă alergare în Lumină, Poetul nevindecat de poezie, își continuă Aurelia Rînjea 6 călătorie spre sine însuși, modelându-și inima în bob de grâu. Cu rădăcinile înfipte în pactul încheiat cu destinul, sădesc o speranţă acolo unde, într-o crisalidă ard simbolurile şi transcend lumea. Aurelia Rînjea

AURELIA RÎNJEA - TROIȚA DIN CUVINTE - RAIUL DIN SUFLET

CUVÂNT CĂTRE CITITOR * RAIUL DIN SUFLET Există aici pe pământ, un loc în care îți poți ridica și păstra propriul rai, așa cum copiii trăiesc în lumea lor, în universul lor curat și angelic. O mare a liniștii, a păcii interioare. Aurelia Rînjea 6 Existența ei o intuiam, culmea și de loc întâmplător, tot în poezie, din 2003: Infinit alb, Ed. Printeuro Ploiești. O lume lăuntrică pulsează dincolo de real, ale cărei valuri lovesc ţărmul. Stropi de zbucium sar pe cristalul de timp. Culori fluide îți joacă în priviri. Lumina o ții în palma inimii, ca pe un bulgăre de adevăr, dătător de speranță, care iubindu-l, se eliberează alchimic din stranietăți și radiază viu, zboară. O fereastră îţi arată drumul. Înlăuntru se deschide un altar. Aici creşte iubirea adevărată, îţi păstrezi limpezimea cuvintelor şi Dumnezeu coboară în taină. Un ţărm între lumi, unde copacii au ramuri de lumină şi curcubeiele aduc cerul aproape unde cuvintele au formă de aştri și propria devenire. Siluetele lor, într-o împletire de forme, rezonează cosmic cu tine, transformându-ți propriul drum spre adevăratul Eu. Pe cer soarele crud, ridică o catedrală sub arborele cosmic, care adie peste abisul lăuntric. Un templu al luminii, din care se hrănesc visele, se odihnesc cocorii sufletului şi tot de aici îşi iau zborul. Păsări de lumină ale astrului lăuntric se înalţă în priviri. Un templu al Soarelui, cu oameni tot de lumină. O poartă revărsată-n dimineţi, un leagăn în dansul răsăritului. Capăt de drum de unde porneşte începutul spre infinitul alb. Tăcerea continuă povestea. Un Univers în care nădejdea, credinţa şi iubirea se contopesc într-o libertate a spiritului, într-o armonie lăuntrică, ce se revarsă-n râuri de viaţă, devenind noi înşine. * Troița din cuvinte 7 Biserica este o Taină, e sălaș al firii omenești a lui Hristos, iar misiunea ei se traduce prin fapte. În Parohia din orașul unde m-am născut, „SFINȚII ILIE și IOAN BOTEZĂTORUL” din cartierul Prăjani din Slănic Prahova, oamenii au ridicat o Troiță, îndrumați de Părintele Iulian Costache, un ziditor de suflete cu totul special, cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat. A fost sfințită în 15 octombrie 2023. Ridicarea ei are o semnificație aparte. Un demers uman și hristic, călăuzitor, așezat la răspântie de drumuri, îmbrăcat în cuvânt de învățătură, spre a ne aminti cine suntem, spre a ne aminti că mergem pe calea Mântuitorului, spre adevăratul Acasă, să nu uităm că în această viață am fost botezați întru Hristos, că avem o familie creștină pe pământ și una în Cer. Biserica însăși e îmbrăcată în învățătură. Simbolistica Crucii este Puterea lui Dumnezeu, care ne apără de ispite și de tot ce este rău. Crucea include în același timp, suferință și biruință, răstignire și Înviere! Ne amintește de Patimile Mântuitorului, de faptul că trăim sub Acoperământ divin. Privind-o ne binecuvântează cu Iubirea supremă de Ocrotire a celui viu, iubire care este sădită în sufletele noastre. Crucea Domnului este dragostea Sa, care este energia Sa necreată, iar Dragostea Sa s-a văzut prin răstignirea Lui, care este împăcarea omului cu Dumnezeu. Azi, Crucea se află în mijlocul unui război existenţial al fiinţei umane, care se zbate între „a fi” și „a avea”, între „a lua” şi a „dărui” şi ea poate fi cheia pentru a înţelege mai bine jertfa dragostei. Zidirea acestei troițe, este un eveniment binecuvântat de Dumnezeu, în înţelesul atât de Aurelia Rînjea 8 profund al jertfei iubirii cât și al credinţei lui Iisus. Un gest de iubire a sfințeniei și de recunoaștere a harului Sfântului Duh. O Troiță este o Biserică în miniatură, un stâlp al cerului, un edificiu de spiritualitate creștină, un urcuş spre veşnicie printr-o continuă transcendere pe verticala spiritului. Ctitorii unei troiţe împlinesc, în acest sens, cea mai mare poruncă: iubirea lui Dumnezeu şi iubirea necondiţionată a aproapelui, prelungind în timp virtutea dragostei. O mare bucurie și mulţumire sufletească este să poți să dăruiești aproapelui din darurile primite de la Bunul Dumnezeu. Un mod de mărturisire a credinței comunității ortodoxe, care conferă locului o semnificație aparte, fiind cinstit astfel acest loc cu Semnul lui Hristos, pentru a rezistenta împotriva ispitelor, pentru purificare și sfințire. Cu acest prilej eu am ridicat una din cuvinte, în sufletul meu, iar apoi am ales să o dăruiesc prin această carte semenilor mei. Privind Troița, cu iubire și smerenie spun: Doamne, ia sub Acoperământul Tău cel Sfânt acest neam trăitor al acestor meleaguri, parte a Grădinii Maicii Sfinte! Aurelia Rînjea

AURELIA RÎNJEA - TĂCERI TORENȚIALE - Gesturi de lumină „La mine-n suflet magnoliile înfloresc tot anul”

Gesturi de lumină „La mine-n suflet magnoliile înfloresc tot anul” Nu vezi, nu o atingi, dar o trăiești și este esențială. Poate chiar mai profundă decât vorbirea. Când eram mică nu eram prea vorbăreață. Așa că am găsit la îndemână un mod de comunicare simplu, decent și elevat, construind lumea așa cum mi-am dorit-o. În Poezie nu aplic Legile Fizicii.Poezia are Legile ei. Are multe grade de libertate,fără semne de punctuație, ca o dragostenecondiționată. Sau… poate că Dumnezeu a vrut să fiu mai mult singură, ca să descopăr Poezia. Mi-a oferit timpul necesar s-o descopăr, ca o a doua naştere, în care ştii că trebuie să zbori cu orice risc, într-o rezonanță continuă între suflet şi armoniile lumii… pe care abia mai târziu am înțeles-o pe deplin. În tăcere, construiesc lumi și cel mai des tăcerea continuă povestea. Aurelia Rînjea 6 Lumi efervescente mă ispitesc prin forțe nevăzute, care mă plasează strategic față de Sinele propriu, față de Sinele Divin, față de lume și față de timp, printr-un act de creație transformând realitatea în memorie recuperatorie, vindecând, iubind și urcând continuu în frecvență, trepte de Lumină. Tensiuni interioare transformă alchimic Totul, ca o geneză de universuri tinere, născându-se lumi, taine care mi se revelează prin lumină, metamorfozate în stări de spirit. Privindu-l, stau de vorbă cu mine, sub arborele cosmic adunând ghinde spre a rodi, ca un destin ce se deschide tainic înaintea mea. Văd picăturile de ființare purtate de Lumina Vie pe limanuri de nesfârșit, unde tăcerea înflorește fluid în culori și cuvinte, într-o pace ce mă pătrunde în toate structurile și biocâmpurile, armonizându-mă cu mine însămi, cu Pământul și cu Cerul. Un rezonator cosmic în care mi se deschid în față noi căi de autocunoaștere, regăsire, reamintire și devenire, toate aflate sub semnul Luminii, prin care Universul îmi trimite mesaje! În tăcere, te întâlnești cu tine însuți! O chemare subtilă, așteaptă să o discerni, să-ți cercetezi lăuntric trăirile, să-ți asculți visurile, dorul și bucuria sufletului! Un fel exercițiu de smerenie, o călătorie interioară care începe de undeva, unde totul e îmbrăcat într-o mare tăcere. Un loc al începutului, spre a dobândi un orizont de înțelegere, în care sufletul e pus în fața unei nesfârșite taine. Parcă mergi pe contrasens față de vremelni-ciile lumii, dar tu ești într-o solitudine, într-o întâlnire cu omul care ești și cu Dumnezeu. O taină mai presus de rațiunea umană. Tăceri torențiale 7 Singurătatea face casă bună cu tăcerea. Majoritatea scriitorilor au avut nevoie de singurătate pentru a scrie. Dintotdeauna, oamenii singuri au constituit un mister, pentru că peste tot în lume se știe că revelațiile se primesc doar în singurătate. Atunci când Moise a trebuit să vorbească cu Dumnezeu, el s-a suit în munte, înstrăinându-se de comunitate. Cu cât lumea interioară a cuiva este mai bogată, cu atât acel om își dorește singurătatea, dovadă a maturității înțelegerii adevăratelor sensuri ale existenței umane. Pentru unii, singurătatea este o povară, pentru alții o binecuvântare. Singurătatea doare, când oamenii se focalizează pe absenţă, dar solitudinea e perfectă. Singurătatea e un gol, dar solitudinea e autosuficientă. Uneori timpul pare prea scurt, pentru cât ai vrea să cuprinzi în cuvinte, în tăcerea lor, în rugăciune, în bucuria și harul revărsate peste lume. Dar tu te lași cu totul în mâna Creatorului și te bucuri că exiști, știind că poezia repară și vindecă lumea, o luminează. Tăcerea nu exprimă o lipsă, ci plinătatea adevărului de neatins al realității cuprinse de viață. Când scrii, simți pulsul creionului, tăcerea lui imaculată odată verde, într-un arbore... Simți tastele vibrând la fiecare atingere de deget, într-o claviatură virtuală, în care cuvintele se ordonează pe scări muzicale, recunoscându-te dirijor. Poetul, de fapt, sculptează tainic, cu lumina cuvântului, cea mai ascunsă tăcere. Poți gândi în tăcere, poți scrie în tăcere, poți iubi în tăcere... Oare de ce? Pentru că oamenii nu-s dispuși ascultării. Sunt prea fugăriți de interese Aurelia Rînjea 8 materiale și raționale, străine de Dumnezeu. Doar în tăcere poți să-L auzi și să vorbești cu El. Tăcerea e un fel de iubire, care rătăcește departe de legile impuse de oameni. Poetul așteaptă răstignit în tăcere, pe propria cruce, pe care și-o asumă. O iubire în care omul se dizolvă în iubirea lui Dumnezeu, care l-a întrupat și izbăvit de păcat. Tăcerea poate fi dragoste și viață, cu bătăile inimii ancorate în răbdare și perseverență, în adevărata ta esență. Și copacii tac și stelele tac misterios și lectura se petrece în tăcere. În spatele oricărui cuvânt o tăcere urlă, țipă lăuntric. Ar trebui să vorbim doar când depășim acea frumusețe a tăcerii, ca ea să se bucure că a meritat așteptarea. Tăcerea este o virtute ce ține de alte virtuți, de ascultare, de răbdare, de discernământ. O virtute ce generează dorul de comunicare, de scris și de lectură. Mesajele tăcute au și ele efectul lor. Arta liniștii interioare poate fi o povară sau un dar divin. Tăcerea unei inimi pline de har și iubire de viață, te face să scrii integru și înțelept, mirajul să îmbrace cuvintele, ca interiorul să aducă un plus de frumusețe exteriorului și implicit interiorului celorlalți. O armonie de idei și viziuni, într-o discursivitate nevăzută, dar oglindită în vitraliile sufletului, într-un dialog rafinat, în armonie cu bunele tale intenții și intuiții. Cuvântul plecat dintr-o tăcere curată, devine elocvență ce amprentează benefic existența celuilalt, cu sinceritatea ce are rădăcinile în izvoarele sufletului și ale conștiinței, departe de orice agresivitate și de patimile lumii. Dar tu, ca poet nu ai pace, ai aprinsă flacăra care te cheamă în nașterea frumuseții, în revelația Tăceri torențiale 9 raiului, ca din tăcerea cuvintelor să se nască hrană pentru suflet, lumina de care au nevoie. Poetul încearcă să cuprindă tăcerea precum viața într-o rugăciune. O atitudine proaspătă de iubire, manifestată în toate formele ei, în trăiri, în gesturi, în visuri. Tăcerea este o manifestare fidelă a sinelui, o mare deschidere către sine, într-un dialog cu tine, care va deveni dialog cu ceilalți. În tăcere, poezia pulsează, capătă formă și viață, într-o aspirație către transcendent, într-o existență a revelației, pe care poetul magic o atinge. Cuvintele se metamorfozează în iubirile poetului și invers, pe care acesta le dăruiește în chip tainic, celor care se apropie de ele. Treci de la lumină la cuvânt, de la cuvânt la lumină, zidind și înălțând suflete. Cuvintele sunt binecuvântări, purtătoare de Duh Sfânt, care se manifestă prin tine. Poezia este o candelă aprinsă în Casa ei, din sufletului celui care o scrie sau o citește. Dar Casa poeziei este și Casa lui Dumnezeu, care ascultă și se bucură alături de noi. Din preaplinul sufletului și al solitudinii, crește dorul cuvintelor de înălțare, care urcă liturgic la cer, odată cu lumile create, care aspiră la viață și la veșnicie. O sărbătoare a spiritului, într-o înflorire a cuvintelor, așteaptă botezul iubirii oamenilor. O ascendere spre cer, în candoarea luminii, printre îngerii care se bucură. Față în față cu tine, cu poezia și cu Dumnezeu, în cea mai profundă tăcere, simți sinergia iubirii, puterea și frumusețea ei. Vocea poetului este ecoul tăcerii lui Dumnezeu, din preaplinul Lui, despre care știm atât de puțin. Aurelia Rînjea 10 Când scrii poezii. este un fel de dragoste. Dar nu vei afla niciodată dacă bucuria ta este împărtăşită Majoritatea oamenilor trec prin viață ca niște scrisori închise, pe care nimeni nu le va citi vreodată. Dincolo de granițele singurătății asumate, poetul trăiește în această tăcere și de multe ori nu o lasă să fie descoperită, pentru că nu are cine să o asculte... Atâtea nerositiri, atâtea cascade, iubiri neîmpărtășite, torente de viață, explozii de trăiri... care mă duce cu gândul, la cel mai grăitor exemplu de dragoste neîmpărtășită, care e dragostea lui Dumnezeu pentru om. Și are încă atâtea să spună... Din astfel de tăceri am zidit o carte, cu speranța că ceea ce nu am spus cândva, se va metamorfoza azi, în cea mai Lină Lumină! Aurelia Rînjea

AURELIA RÎNJEA - FLORILE COPILĂRIEI - VOI SUNTEȚI SAREA PĂMÂNTULUI… și LUMINA LUMII!

Motto: „Inima mea e o vioară La care Poezia cântă o Doină” VOI SUNTEȚI SAREA PĂMÂNTULUI… și LUMINA LUMII! Și acum, după două milenii, se aud venind către noi, cuvintele Mântuitorului. după ce a rostit Fericirile: „Voi sunteți sarea pământului… și Lumina Lumii!1” Vă iubesc, locuitori ai acestor locuri! Suntem împreună o mare cetate de suflete, așezată, la propriu, pe un munte de sare, o bogăție ce nu poate fi ascunsă. Ea dă gustul vieții, al sufletului, care are întru sine, adevărul lui Hristos. E harul ceresc, simbolul creștinilor de acum, care au menirea de a îndrepta prin Lumina lor și pe alții, în credință. „Sarea este simbolul creştinului din lume şi al harului dintru acesta”2. 1 Matei 5.13 2Sfântul Nicolae Velimirovici, Simboluri şi semne, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 36-37) Aurelia Rînjea În lacrima Muntelui de Sare, stă sufletul decantat al oamenilor, legendele încredinţate apelor să povestească despre ele. O gaussiană a spiritului gravată în stâncă, unde tăcerea mării scrie cu hieroglife de sânge destinul acestor zimbri, durerea lor supusă ce transpare în caravanele cu însemne pe Drumul Sării. Oameni ca stâlpii de sare, rostuind drumuri sub semnul suferinţei, într-o lume proprie, cu speranţa în Dumnezeu. Slănic Prahova este locul unde m-am născut, unde mi-am trăit copilăria și am descoperit Raiul de Acasă, cum îi plăcea să spună Tatăl meu. Am crescut aici, pe aceste plaiuri de dor, la poalele Muntelui de Sare, pe Valea Slănicului, care pentru mine a fost și este o Vale a Fericirii, a Copilăriei veşnice, unde lăstunii sufletului şi-au deschis aripile spre lume, într-o rezonanţă sublimă, prin Cuvânt de Poem. Aici, magicul s-a împletit cu adevărul, spre a creşte copil fericit, apoi fizician, apoi poet al acestui colţ de univers, în acest loc curat de Ţară, în care legendele au fost încredinţate apelor să povestească despre ele. Am avut norocul să mă nasc într-un neam, pentru care familia, şcoala şi credinţa sunt valori fundamentale. Un popor ales, binecuvântat, căruia Dumnezeu, din Logosul Primar, i-a dăruit ceva mai mult decât altora, o limbă frumoasă, generoasă, expresivă, bogată semantic, ce rezonează cu sufletul românilor, reprezentând emblema identității noastre culturale, liturghia noastră de zi cu zi, pe care o purtăm în inimă precum o icoană. Iubirea necondiționată a Bunicilor și a Părinților, rezonează regenerator și înalt, prin Florile copilăriei rădăcinile adânc înfipte în sare, într-o simbioză de adevăr și iubire, într-o gaussiană a spiritului gravată în stâncă. Modelele mele de viață au fost ei, Părinții și Bunicii, care au trăit aici! Educația în primul rând se realizează în familia creștină. Am crescut, timid, dar drept, purtând în suflet valorile ale acestei comunități creștine, care iată azi, e binecuvântată prin trimișii lui Dumnezeu. Aș vrea să vedeți în mine copila care a crescut aici, s-a scăldat la gârlă, a copt pâine şi colaci, a fost la strânsul fânului, la împărţitul oilor, a ţesut covoare, a plantat pomi fructiferi, a mers la biserică, a ridicat căpițe pe care le considera Piramidele lui Keops, a fost iubită necondiţionat, apoi şi-a luat zborul și viaţa în piept. Întâlnirea mea cu Poezia a avut loc în copilărie. Tata ne recita… Poezia de atunci avea un miraj aparte și cuprindea în ea totul. Nu pot să uit cum pe aceste plaiuri, când eram mică, era să mă pierd prin pădure căutând vulpea… care parcă mă urmărește și acum căutând-o, căutându-mă, într-o regăsire de Sine, regăsindu-mă… în cele din urmă în Poezie. Știam cu mult timp înainte că o să scriu, că o să pictez, dar nu știam când… apoi au urmat Poeții Lumii. Faptul că am scris destul târziu, ține de personalitatea mea. Când eram mică nu eram prea vorbăreață. Așa că am găsit la îndemână un mod de comunicare simplu, decent și elevat, construind lumea așa cum mi-am dorit-o, o lume pe care acum v-o dăruiesc și Dumneavoastră, oameni iubitori defrumos și de Dumnezeu. În Poezie nu aplic Legile Fizicii. Poezia are Legile ei. Are multe grade de libertate, fără semne de punctuație, ca o dragoste necondiționată. Aurelia Rînjea Trăim împreună pe aceste meleaguri, într-un legământ cu Dumnezeu, cu recunoștință pentru dragostea și bunăvoința Lui. Propria Lumină ce ne locuiește, va lumina pe semenii noștri, acum și în viitor, slăvind pe Tatăl din Ceruri, amintind de spusele Sfântul Pavel3: „cuvântul vostru să fie cu har, presărat cu sare”. Prin cuvântul nostru de dat mai departe, prin vorba înțeleaptă și plăcută, să fim mărturisitori ai credinței autentice românești! Să cugetăm în inimă, la modul în care, precum sarea pământului, putem ajuta la scoaterea în evidență a ceea ce este cel mai bun și mai frumos în oamenii din jurul nostru. Creștinii sunt sarea și Lumina Lumii, a întregii umanități. Să ne sporim vocația de a fi folositori lumii! Să potențăm prin credința noastră, roadele pământului, a lumii care aparține lui Dumnezeu și rodește întru El, așa cum o faceți și astăzi. Să fim mărturie evidentă a adevăratei credințe, prin faptele noastre, determinându-i pe alții să meargă pe Calea Adevărului, să fim buni creștini pentru întreaga lume. Dă-ne Doamne, înțelepciunea să transmitem mai departe copiilor noștri, credința în Dumnezeu și valorile acestui popor! Vă iubesc, oameni ai acestor locuri! Să fim sănătoși cu toții și să ne revedem! Să-mi ajute Bunul Dumnezeu, să pot să vă ofer bucuriile pe care eu le pot dărui! Vă voi păstra în suflet și vă voi reprezenta cu drag, oriunde voi merge, inclusiv în fața Lui Dumnezeu! Cu prețuire, AURELIA RÎNJEA