AURELIA RÎNJEA - TĂCERI TORENȚIALE - Gesturi de lumină „La mine-n suflet magnoliile înfloresc tot anul”

Gesturi de lumină „La mine-n suflet magnoliile înfloresc tot anul” Nu vezi, nu o atingi, dar o trăiești și este esențială. Poate chiar mai profundă decât vorbirea. Când eram mică nu eram prea vorbăreață. Așa că am găsit la îndemână un mod de comunicare simplu, decent și elevat, construind lumea așa cum mi-am dorit-o. În Poezie nu aplic Legile Fizicii.Poezia are Legile ei. Are multe grade de libertate,fără semne de punctuație, ca o dragostenecondiționată. Sau… poate că Dumnezeu a vrut să fiu mai mult singură, ca să descopăr Poezia. Mi-a oferit timpul necesar s-o descopăr, ca o a doua naştere, în care ştii că trebuie să zbori cu orice risc, într-o rezonanță continuă între suflet şi armoniile lumii… pe care abia mai târziu am înțeles-o pe deplin. În tăcere, construiesc lumi și cel mai des tăcerea continuă povestea. Aurelia Rînjea 6 Lumi efervescente mă ispitesc prin forțe nevăzute, care mă plasează strategic față de Sinele propriu, față de Sinele Divin, față de lume și față de timp, printr-un act de creație transformând realitatea în memorie recuperatorie, vindecând, iubind și urcând continuu în frecvență, trepte de Lumină. Tensiuni interioare transformă alchimic Totul, ca o geneză de universuri tinere, născându-se lumi, taine care mi se revelează prin lumină, metamorfozate în stări de spirit. Privindu-l, stau de vorbă cu mine, sub arborele cosmic adunând ghinde spre a rodi, ca un destin ce se deschide tainic înaintea mea. Văd picăturile de ființare purtate de Lumina Vie pe limanuri de nesfârșit, unde tăcerea înflorește fluid în culori și cuvinte, într-o pace ce mă pătrunde în toate structurile și biocâmpurile, armonizându-mă cu mine însămi, cu Pământul și cu Cerul. Un rezonator cosmic în care mi se deschid în față noi căi de autocunoaștere, regăsire, reamintire și devenire, toate aflate sub semnul Luminii, prin care Universul îmi trimite mesaje! În tăcere, te întâlnești cu tine însuți! O chemare subtilă, așteaptă să o discerni, să-ți cercetezi lăuntric trăirile, să-ți asculți visurile, dorul și bucuria sufletului! Un fel exercițiu de smerenie, o călătorie interioară care începe de undeva, unde totul e îmbrăcat într-o mare tăcere. Un loc al începutului, spre a dobândi un orizont de înțelegere, în care sufletul e pus în fața unei nesfârșite taine. Parcă mergi pe contrasens față de vremelni-ciile lumii, dar tu ești într-o solitudine, într-o întâlnire cu omul care ești și cu Dumnezeu. O taină mai presus de rațiunea umană. Tăceri torențiale 7 Singurătatea face casă bună cu tăcerea. Majoritatea scriitorilor au avut nevoie de singurătate pentru a scrie. Dintotdeauna, oamenii singuri au constituit un mister, pentru că peste tot în lume se știe că revelațiile se primesc doar în singurătate. Atunci când Moise a trebuit să vorbească cu Dumnezeu, el s-a suit în munte, înstrăinându-se de comunitate. Cu cât lumea interioară a cuiva este mai bogată, cu atât acel om își dorește singurătatea, dovadă a maturității înțelegerii adevăratelor sensuri ale existenței umane. Pentru unii, singurătatea este o povară, pentru alții o binecuvântare. Singurătatea doare, când oamenii se focalizează pe absenţă, dar solitudinea e perfectă. Singurătatea e un gol, dar solitudinea e autosuficientă. Uneori timpul pare prea scurt, pentru cât ai vrea să cuprinzi în cuvinte, în tăcerea lor, în rugăciune, în bucuria și harul revărsate peste lume. Dar tu te lași cu totul în mâna Creatorului și te bucuri că exiști, știind că poezia repară și vindecă lumea, o luminează. Tăcerea nu exprimă o lipsă, ci plinătatea adevărului de neatins al realității cuprinse de viață. Când scrii, simți pulsul creionului, tăcerea lui imaculată odată verde, într-un arbore... Simți tastele vibrând la fiecare atingere de deget, într-o claviatură virtuală, în care cuvintele se ordonează pe scări muzicale, recunoscându-te dirijor. Poetul, de fapt, sculptează tainic, cu lumina cuvântului, cea mai ascunsă tăcere. Poți gândi în tăcere, poți scrie în tăcere, poți iubi în tăcere... Oare de ce? Pentru că oamenii nu-s dispuși ascultării. Sunt prea fugăriți de interese Aurelia Rînjea 8 materiale și raționale, străine de Dumnezeu. Doar în tăcere poți să-L auzi și să vorbești cu El. Tăcerea e un fel de iubire, care rătăcește departe de legile impuse de oameni. Poetul așteaptă răstignit în tăcere, pe propria cruce, pe care și-o asumă. O iubire în care omul se dizolvă în iubirea lui Dumnezeu, care l-a întrupat și izbăvit de păcat. Tăcerea poate fi dragoste și viață, cu bătăile inimii ancorate în răbdare și perseverență, în adevărata ta esență. Și copacii tac și stelele tac misterios și lectura se petrece în tăcere. În spatele oricărui cuvânt o tăcere urlă, țipă lăuntric. Ar trebui să vorbim doar când depășim acea frumusețe a tăcerii, ca ea să se bucure că a meritat așteptarea. Tăcerea este o virtute ce ține de alte virtuți, de ascultare, de răbdare, de discernământ. O virtute ce generează dorul de comunicare, de scris și de lectură. Mesajele tăcute au și ele efectul lor. Arta liniștii interioare poate fi o povară sau un dar divin. Tăcerea unei inimi pline de har și iubire de viață, te face să scrii integru și înțelept, mirajul să îmbrace cuvintele, ca interiorul să aducă un plus de frumusețe exteriorului și implicit interiorului celorlalți. O armonie de idei și viziuni, într-o discursivitate nevăzută, dar oglindită în vitraliile sufletului, într-un dialog rafinat, în armonie cu bunele tale intenții și intuiții. Cuvântul plecat dintr-o tăcere curată, devine elocvență ce amprentează benefic existența celuilalt, cu sinceritatea ce are rădăcinile în izvoarele sufletului și ale conștiinței, departe de orice agresivitate și de patimile lumii. Dar tu, ca poet nu ai pace, ai aprinsă flacăra care te cheamă în nașterea frumuseții, în revelația Tăceri torențiale 9 raiului, ca din tăcerea cuvintelor să se nască hrană pentru suflet, lumina de care au nevoie. Poetul încearcă să cuprindă tăcerea precum viața într-o rugăciune. O atitudine proaspătă de iubire, manifestată în toate formele ei, în trăiri, în gesturi, în visuri. Tăcerea este o manifestare fidelă a sinelui, o mare deschidere către sine, într-un dialog cu tine, care va deveni dialog cu ceilalți. În tăcere, poezia pulsează, capătă formă și viață, într-o aspirație către transcendent, într-o existență a revelației, pe care poetul magic o atinge. Cuvintele se metamorfozează în iubirile poetului și invers, pe care acesta le dăruiește în chip tainic, celor care se apropie de ele. Treci de la lumină la cuvânt, de la cuvânt la lumină, zidind și înălțând suflete. Cuvintele sunt binecuvântări, purtătoare de Duh Sfânt, care se manifestă prin tine. Poezia este o candelă aprinsă în Casa ei, din sufletului celui care o scrie sau o citește. Dar Casa poeziei este și Casa lui Dumnezeu, care ascultă și se bucură alături de noi. Din preaplinul sufletului și al solitudinii, crește dorul cuvintelor de înălțare, care urcă liturgic la cer, odată cu lumile create, care aspiră la viață și la veșnicie. O sărbătoare a spiritului, într-o înflorire a cuvintelor, așteaptă botezul iubirii oamenilor. O ascendere spre cer, în candoarea luminii, printre îngerii care se bucură. Față în față cu tine, cu poezia și cu Dumnezeu, în cea mai profundă tăcere, simți sinergia iubirii, puterea și frumusețea ei. Vocea poetului este ecoul tăcerii lui Dumnezeu, din preaplinul Lui, despre care știm atât de puțin. Aurelia Rînjea 10 Când scrii poezii. este un fel de dragoste. Dar nu vei afla niciodată dacă bucuria ta este împărtăşită Majoritatea oamenilor trec prin viață ca niște scrisori închise, pe care nimeni nu le va citi vreodată. Dincolo de granițele singurătății asumate, poetul trăiește în această tăcere și de multe ori nu o lasă să fie descoperită, pentru că nu are cine să o asculte... Atâtea nerositiri, atâtea cascade, iubiri neîmpărtășite, torente de viață, explozii de trăiri... care mă duce cu gândul, la cel mai grăitor exemplu de dragoste neîmpărtășită, care e dragostea lui Dumnezeu pentru om. Și are încă atâtea să spună... Din astfel de tăceri am zidit o carte, cu speranța că ceea ce nu am spus cândva, se va metamorfoza azi, în cea mai Lină Lumină! Aurelia Rînjea