Antologia POEME PENTRU MAMA 2023

MAGIA FEMEII Pe ţărmul nevăzut, în întunericul rotund, sfidând orizontul, înălţările şi adâncimile, se înalţă ca un astru Femeia, aspirând la libertate, mai mult decât la orice, având nevoie de ea ca de o apă a nemuririi, chiar dacă târziu descoperă că doar maturitatea interioară o ajută să-şi asume plenar această dimensiune. Poartă sădit în ea un sâmbure, o năzuinţă lăuntrică, de care depinde realizarea acestui vis pe care-l creşte în lumea ei abisală. Mai mult decât orice, construieşte magic fiinţa iubită, pe care o plasează în centrul universului ei şi cu care treptat se identifică, refuzând să trăiască sub vălul siguranţei aparente, ce ar schimba centrul propriului univers, conştientă că, simbolic, doi aştri legaţi nu pot zbura împreună. Iubirea de sine, profundă, conştientă de divinitatea ce o locuieşte, o face să meargă înainte, cu încredere în ceea ce i-a dat Dumnezeu. O fiinţă cosmică, puternică, cu recunoştinţă pentru darurile ei, care poate iubi ridicând cea de-a doua jumătate la cer. Convinsă că libertatea interioară este adevărata libertate, caută intuitiv împlinirea într-o fiinţă, la fel de puternică şi independentă ca şi ea, cultivând darul statorniciei şi perspectiva optimistă asupra lumii, al iubirii necondiţionate şi al credinţei în spiritul universal ce-i locuieşte fiinţa. Calea îi este luminată de conştiinţa licărindă al cărui centru este „Eul” care luminează, separă şi uneşte. Trăirea cosmică îi dă putere, frumuseţe şi discernământ, într-o simbioză de adevăr şi emoţie, îmbrăcate într-o adâncă religiozitate. O energie pozitivă vine dinspre începuturile lumii, înzeindu-i fiinţa. Un infinit alb, o complexitate în gândire a cărei dominantă este transcenderea dualităţii, făcând loc în viaţa ei unui nou suflu, unei noi existenţe, raportându-se paradoxal principiului universal masculin, în raport cu care îşi înalţă întreaga ei feminitate. 4 Înţelegerea spontană, intuitivă, a adevăratei sale fiinţe şi creaţii dă dimensiunea sacră a existenţei. O încercare de a pipăi cu ochii minţii nevăzutul, de a se deschide mental comunicării universale, de a trăi extatic timpul. O comunicare unică între universal şi natural, de ascendere către Dumnezeu, cu o frecvenţă fundamentală, aceea a materiei însufleţite, îmbrăcând-o, dându-i perfecţiunea, esenţa, unitatea şi frumuseţea. Pentru o astfel de femeie, pentru care intuiţia rămâne radarul ei interior, iubirea îi oferă înălţarea spirituală la care aspiră. Iubind, se cunoaşte pe sine şi pe celălalt, iar cunoaşterea dă siguranţă, o face săşi asculte semnalele interioare, să stabilească limite. Un sincronism unic, de a se deschide în faţa lumii, de a-şi asculta Vocea lăuntrică, un ritm conştient controlat ce dă calitate, înălţime şi profunzime vieţii. Focul sacru o iniţiază şi o înalţă „întru spirit”, un foc ce poate rămâne pur şi nestins şi care, precum rugăciunea, ajunge la Dumnezeu. Însufleţită de propria lumină, Universul ei devine o stare de graţie, care o face să vadă în ea, adevărata ei magie! 5

COLUMNA IUBIRILOR ETERNE

TIMPUL IUBIRII Timpul are răbdarea lui, nu te așteaptă. Există o clipă a absenţei, pe care abia o sesizăm, chiar dacă ea doare. Drumurile duc spre un tărâm straniu, al semnificaţiilor, scăldat în cea mai pură mare, cea a fiinţării, în care el, Timpul, rămâne prietenul, stăpânul, slujitorul sau profetul, aşezat pe celălalt taler al balanţei, de unde legăm fiecare prezenţă de altele, iar lotcile clipei ni se oferă pentru mereu alte călătorii spre inima existenţei. Un privilegiu cu riscurile, misiunea, dreptul şi datoria nescrisă, care nu anulează marele adevăr, într-o deschidere cosmică spre marele dat al omului, rostit de la începuturile lumii, acela de A FI. Lumina copacului ne ajută să vedem roadele care ne luminează din interior, ele putând îmbogăţi şi sferele universului. În fiecare om, un izvor de inocenţă, plin de puteri, aşteaptă să armonizeze această lume cu iluminările exterioare pentru revelarea adevăratei identităţi. Optând pentru libertatea lăuntrică, pentru dreapta cumpănă pe care spiritul eliberat de constrângeri o ţine deasupra tuturor lucrurilor, pentru nevoia ca raţiunea să vegheze fără contenire asupra celor efemere cât şi asupra celor eterne, în durata unei clipe, într-o Lumină absolută, Timpul capătă valoare. O sămânţă aruncată în pământul viitorului, credinţa în om, în valorile fundamentale, în spiritul care înfrânge vremelnicia, în favoarea roadelor de aur ale conştiinţei. O lecţie care se învaţă din mers, dând Timpului valoare, spre a te şti şi simţi OM. Învață să-l investești în tine! Timpul este un barometru al iubiri de sine, de creație, de Dumnezeu. Fii conștient de valoarea lui, nu îl lasă să-ți curgă printre degete. Învață să folosești timpul, nu-l lăsa să se folosească de tine… Cu fiecare experienţă trăită, viaţa devine un vis împlinit, o realitate complexă, în care timpul depune mărturie la răscrucea căutărilor de sine, într-un joc afirmativ, într-o deschidere către perenitate. Viaţa se măsoară în gânduri curate şi în acte de creaţie. Libertatea unei femei însă se măsoară în singurătate, în frumuseţe şi în bogăţia ei spirituală. O dimensiune ontică din ce în ce mai amplă, care certifică pământul roditor din care îmi hrănesc visele, îmi cresc poemele şi îmi înţeleg menirea. Timpul circular mă face de fiecare dată să revin la rampa de lansare pentru a-mi redefini traiectoria care are de fiecare dată un punct fix: Creatorul. Iubirea Lui rămâne duh de foc ce îl face pe om să năzuiască pururi spre lumină. O meditaţie existenţială care îl înalţă făcându-l mai bun! Pacea Iubirii este Pacea Luminii coborâte în Inima fiecăruia. E vremea ca acest TIMP AL IUBIRII să se manifeste, o nevoie acută pentru a stabili sau restabili speranța și armonia în toate ce suntem! Găsește-ți echilibrul în lumea asta și Iubește! Iubind, rezidim Lumea și ajungem la Dumnezeu!

VLASTARE EMINESCIENE

Responsabilitatea scriitorului de azi pentru generaţiile de mâine „Tu eşti muritor, dar realizările tale pot fi nemuritoare“ din cartea „Uneori elefanţii zboară“ de Mihaela CD Într-o lume tot mai bolnavă şi mai deposedată de valori fundamentale, asistăm neputincioşi şi ne întrebăm: până unde, Doamne? Până când? Valorile familiei fundamentale ca şi nucleu de bază al societăţii sănătoase precum şi valorile moral-creştine sunt aruncate in hăul globalismului de dragul universalismului prost înţeles. Serpentina decadenţei coboară mai mult decât ne-am fi putut imagina ingurgitând tinerele generaţii absorbite de culorile vii ale ecranelor. Acum mai mult decât oricând scriitorii poartă responsabilitatea educării noilor generaţii, a transmiterii valorilor, a predării ştafetei graiului şi scrisului românesc celor ce ne vor succeda. Să fii scriitor nu înseamnă doar să scrii, să umpli foi anapoda la întâmplare… categoric nu! Dacă prin ceea ce scrii nu transmiţi ceva valorizant pentru cel care citeşte ai scris degeaba! Fie că sunt aforisme, snoave, amintiri, un eseu, un roman sau o poezie, toate trebuie să aibă un nimb valoric care să transmită ceva cititorului. În sufletul scriitorului se afla un război de gânduri, un uragan de trăiri, sentimente pe care le aşterne mai ordonat (sau nu) într-o scriitură care trebuie să aibă un sens. În fond scrisul este o formă de comunicare, nu? Dar dacă nu comunici nimic? Sunt foarte mulţi scriitori/poeţi care au primit acest har al scrisului fără să îl ceară din dar ceresc sau universal şi care scriu magnific, cu o pană divină, fără prea mare efort, pur şi simplu împinşi de cosmicitatea interioară care s-a născut în sufletul lor la un moment dat. Aceştia sunt aleşi şi scriu ceea ce universul le transmite prin gânduri. Citesc zeci de scrieri în fiecare zi şi sunt uimită cât de multă esenţă există în ele cât de valorizante sunt şi cât de mult înseamnă pentru literatura contemporană! Ce-i drept sunt şi foarte multe scrieri pe care cititorul nu le poate descifra pentru că acestea nu reuşesc să transmită un mesaj . Acesta este punctul pe care doresc sa pun accentul. Recitiţi dragi scriitori ceea ce scrieţi şi vedeţi dacă aţi reuşit să transmiteţi un mesaj! Scrierile noastre trebuie să aibă un fir, un izvor de înţelepciune, o morală. Trebuie să fim conştienţi că suntem ultima baricadă iar rolul nostru este astăzi mai important decât credeţi! Vremurile s-au schimbat, se citeşte tot mai puţin şi totuşi se scrie tot mai mult, de ce? Scrisul a ajuns o formă de eliberare, de decantare a propriilor trăiri, dar nu tot ce se scrie se poate şi publica! Multe dintre acestea arată ca nişte jurnale intime cu nuanţe psihologice. V-aţi întrebat câţi dintre cei care scriu citesc mai mult decât ce scriu ei? Aici este problema cea mai gravă a societăţii de azi. Suntem prea ocupaţi de eul nostru fără să mai privim în jur. Prin lectură ne putem educa, putem învăţa sau aprofunda ceea ce cunoaştem deja. Citind cărţi descifrăm taine, aflăm lucruri noi, ni se deschid uşi spre a gusta din experienţele trăite de alţi oameni, devenim mai buni şi mai înţelepţi. Tocmai pentru că se citeşte tot mai puţin cred cu tărie că noi, scriitorii care publicăm, purtăm o mare responsabilitate pe umeri şi anume aceea de a transmite prin scris cititorului mesaje reale, adevărate, pozitive care să-l îmbogăţească, să îl valorizeze, să-l ajute să se autovalorizeze. Arta şi literatura au fost cele care au salvat multe suflete în vremurile cele mai grele. Eliberarea sufletului aflat în chingile strânse ale răutăţilor si necazurilor de tot felul pe care le înfruntăm în ziua de azi, se poate face transmiţând mesaje pozitive, gânduri optimiste, valori morale, învăţături şi valori creştine căci pana scriitorului este arma sa cea mai de preţ! „Entuziasmul este contagios, dă-l celor din jurul tău ca să te poată împrumuta la nevoie“ (din cartea „Uneori elefanţii zboară“ de Mihaela CD) Susţine scriitorul român!