REVISTA LUCEAFARUL DIN VALE NR.1/2023

UN TESTAMENT Acum, când trăim într-o lume dezvrăjită, în care ne înecăm cu fumul și banalul realității, cu atât mai mult ar trebui să reflectăm asupra viitorului nostru ca neam. Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existenţa unui popor. Ei rup hotarele de gândire ale contemporanilor săi, se ridică cu mult deasupra timpului în care s-au născut. Eminescu a croit un drum nou în Literatura Românilor. Dacă azi suntem striviți de o criză de identitate etnică profundă, e și pentru că ignorăm un astfel de far ce ne-ar putea lumina identitatea. Cunoscându-l, ne-am lumina, pentru că Eminescu lucrează cu veșnicia la purtător, care stă în cuvânt. Cuvântul a venit pe pământ să vedem că există veșnicie. Nichita Stănescu ne spune: „Eminescu poate fi comparat cu iarba. Când este, nimic mai firesc că este. Când nu este, nimic mai dureros. De Eminescu și se poate face dor și foame. Eminescu a fost poetul timpului său, al nostru si va rămâne al timpului care vine!”. Recitindu-l pe Eminescu ne întoarcem acasă. Eminescu este fratele meu, al tău, al tuturor celor care vorbim şi înţelegem limba română. Un fratel care nu numai că a stăpânit la perfecţiune limba română, dar a fost şi măcinat de întrebările noastre fundamentale: pe ce lume trăim, unde mergem? Eminescu a scos la lumină energiile cuvântului românesc, care preexistau în limba română. Pentru că mii de ani i-a trebuit limbii române să se nască un Eminescu să valorifice această limbă. Ea permite cele mai fine exprimări. Cei din diasporă ar trebui să învețe întreaga lume această limbă. Eminescu mai introduce un criteriu de valoare, altul decât cel estetic, cel al smereniei teologice, respectând înaintașii, lucru pe care al trebui să-l învățăm și noi. Eminescu – era conștient de valoarea sa. Știa exact în ce căsuță din tabelul divin se situează, chiar dacă era smerit în exterior. El a apărut ca un soare, ce eclipsează pe alții. El vine cu un act întemeietor de respect față de predecesori. Cuvântul trebuie să exprime adevărul suprem. El zidește limba română întru această nemurire. De aici polisemia versurilor sale, pe care le încarcă cu o energie extraordinară. Eminescu a avut încredere în potențialul limbii române, lucru ce ar trebui să-l învățăm de la el, pentru că o civilizație se bazează pe două verbe: a construi și a păstra. Eminescu face parte din dimensiunea sufletească a acestui neam. Eminescu e o conștiință. Eminescu e intraductibil, adică o taină care ne trăiește. Eminescu reprezintă garanția demnității poporului nostru. Eminescu trece șoptit printre noi, generație după generație. Eminescu ne oferă modele. Eminescu a studiat Universul, a luptat pentru limbă, pentru alfabet, pentru valorile morale, a fost alături de exilați. Ne-a purtat pe făgașul normal al limbii și literaturii române. Eminescu este poetul nostru contemporan, aura Lui ne luminează, iar Limba Română – e un Testament. Azi, receptarea lui Eminescu e o provocare. Eminescu este Omul deplin al Culturii românești. Ceea ce rămâne etern sunt: bucuria lecturii, candoarea lirismului, profunzimea versului. Eminescu e dorul când te duci și nu mai vii. Face parte din tăcerile noastre. Azi ne cinstim Nemuritorul, ne gândim cu dragoste la poet, printr-un Moment astral de Poezie. Așa că dragi contemporani, să păstrăm cu sfințenie Testamentul lăsat de el, și chiar dacă vremurile sunt apăsătoare şi par să ne acopere, este timpul să ne facem din cultură cetate, iar din poezie scut. TRĂIȚI ÎNTRU EMINESCU! SIMȚIȚI ÎNTRU EMINESCU! SCRIEȚI ÎNTRU EMINESCU! AURELIA RÎNJEA