VIORICA CRECAN- ÎN OGLINZILE SUFLETULUI

ÎN OGLINZILE SUFLETULUI Vă invit dragi cititori, în universul liric al poetei VIORICA CRECAN, care ne oferă prin acest volum, reflecțiile sale, tot ceea ce ea are înscris pe suflet, ca trăiri și valori incontestabile ale acestei lumi. Pentru a vă fi mai ușor parcurgerea acestui periplu spiritual, o să vă prezint principalele teme pe care ea le redă în poezii și constatările mele. Încă din parcurgerea titlurilor observăm o serie de mesaje constatative și directe, reflecții existențiale pe care ea le face: Iarna nu glumește, Repede se duc anii, E iarnă, ce îți induc dintr-un început starea poetică, Toate vin și toate trec, Drumu-i lung; „frunzele înţeleg tăcerile profunde” (Flori se ofilesc), Viața s-a schimbat, Zilele s-au dus, care mă duce cu gândul la înțelepciunea populară a românului, care rezonează profund cu vremurile, cu timpul, cu viața. Foarte des, întâlnim exprimarea la cazul vocativ, cu scopul de a trage atenția asupra comunicării care este directă și pornită din suflet: Haideți copii, cu sănioara; „Bună ziua și bun venit!” – adresându-se iernii (Iarna a venit); Bun venit, iarnă; „Bradule, ai rămas verde” (Bradul); „Fulgule alb, / vino te rog în palmele mele / să te odihnești” ... sau „Tu, vântule călător” (Fulgii de zăpadă); Mărule, cu mere coapte „De ce te-ai supărat nu vrei / roadele să le culegem?”; Octombrie, Trenule, te-am așteptat; Bună ziua, toamnă! Bine ai venit, primăvară! Vântule, de primăvară; Râule, ce curgi în vale; Mărule, la umbra ta. Poeta trăiește într-o comuniune firească cu natura. Vorbește cu păsările: Păsărică, nu cânta; într-o confesiune și empatie firească, „Aș vrea să înfloresc ca o taină de august” (O păsărică) sau cu crenguța de brad: „Tu crenguța mea de brad, / De ce vrei să stai pe gard?”... „Am să te duc la mine-n casă, / Să te îmbrac să fii frumoasă” (Dorință de Anul Nou). Până și ghiocelului i se adresează: „Ghiocel, gingaș mai ești” (Gingaș ghiocel). Autoarea ne poartă în atmosfera autentică a satului românesc, a sărbătorilor, ne vorbește despre „sătucul ei mic” în Amintiri de iarnă, amintirea sărbătorilor, ANUL NOU a venit, bucuria colindelor, Noaptea de Crăciun cu semnificația creștină, o minunată și emoționantă Colindă, Vine Moș Nicolae, Creștinii așteaptă Crăciunul. Și ce frumos De Crăciun drumurile duc acasă!, la care se adugă învățăminte: În postul de CRĂCIUN „toți trebuie să ne schimbăm / să fim puțin mai buni / în suflete să avem / mai multă dragoste, / iubire / să ne tolerăm”. Înalță rugăciuni înălțate Maicii Sfinte: „Ne rugăm la tine Maică-neîncetat./ Să duci rugăciunea Fiului tău Sfânt/ Să ne miluiască aici pe pământ” O MĂICUȚĂ SFÂNTĂ sau către Îngerul meu păzitor. Ne prezintă Boboteaza – botezul lui Iisus sau Dacă n-ai fi tu, Iisuse, Învierea Domnului în Noaptea de Înviere sau DE DRAGOBETE, „mărțișor din două fire, / Unul e alb de pace, celălalt roșu cu iubire” (Mărțișorul aduce împăcarea), alături de amintiri care i-au marcat sufletul: Crucea din deal, La gura sobei, Casa din pădure , Am fost în satul meu, La mama acasă e bine, Sus pe deal, începutul școlii în Universul s-a mutat în bănci, scăldatul sau grădina bunicii – amintiri pe care le retrăiește, La cules de mure. Retrăiește Anii de liceu, revine într-un vârf de deal „sub teiul înflorit (Revin) sau își amintește cu drag: „eram copilă, / ascultam în / șoaptă cum înfloreau pomii, / vedeam cântecul frunzelor / iubeam totul în jur, /zarea era liberă, / lungă într-o galaxie imaginară” (Nu se uită). O altă categorie de poezii sunt cele despre țară, prezentând trăirea românului, trist de situația reală de azi, convinsă că: „Asupra țării a venit, / Blestemul celor ce-au murit. / Însângerați în lupte grele Aflându-se azi printre stele” (Blestemul). Ne vorbește despre 1 DECEMBRIE, Unirea, zi națională UNIREA MICĂ cu bucuria evenimentului și reformele lui Cuza, E 24 IANUARIE, Veniți la Alba, prilej cu care rememorează „visul strămoșilor” și al lor „legământ” care păstrează vie istoria sau Doar Eminescu. În vremuri triste de război din Ucraina în lume, răzbate Întrebarea unui copil: „când se va termina războiul / mamă / îl vom avea pe tata?” Un război cu „lupi înfometați” … „Se bombardează poezia şi sentimentele / De iubire, / mor gânduri, mor metaforele, / mor iluziile. Vor să ucidă gândurile de primăvară, / sângele curge”.... „Aţi văzut vreodată pacea plângând?/ Aţi văzut vreodată iubirea în zdrenţe?”... „Copiii plâng / Florile / au fugit în altă parte...” (Războiul). O atenție deosebită acordă persoanelor dragi despre care ne vorbește: Mama-i ființa cea mai dragă , pe care o vede „icoană de aur”, „zeița sfântă” sau profesorul vieții ei, cât și faptul că toți cei dragi care se adună acasă, lângă bunici, De Crăciun. În poeziile de dragoste: remarcăm o deschidere debordantă în comunicare: „Iubitule, te aștept să vii la mine” (Vino, să discutăm), „Te rog să vii mai iute / că frigul mă cuprinde”... „Ți-am deschis / poarta mare de la drum”, pe care îl vede „înger sfânt” (Doar în vis), Vino, te aștept! Te aștept în gară, Te aștept în poartă. Retrăiește plimbarea pe „alei de trandafiri” (La prima vedere), Așteptarea, dragostea fiind însoțită de cântec de vioară și declarativ: Te-am iubit o viață-ntreagă. Anotimpurilor le acordă o atenție specială: Primăvara cu salcâmi și iasomie, păpădii, albine și cireșii ninși care cântă cu FLORI DE LILIAC și lăcrimioare și fluturi, toate într-o Feerie. Da, o PRIMĂVARĂ INTERIOARĂ, în care „natura toată / îl caută pe Dumnezeu”... „Când Îngerii coboară în metafore”, în care, lăuntric își strigă iubirea. Un anotimp în care „Păsări zboară, ciripesc, / se înalță, / cântă, vorbesc doar cu / Dumnezeu” în care natura învie și „trăim clipa când infinitul ne / va duce departe / Spre alt infinit”. (E PRIMĂVARĂ). Vara, e un vis cu „fânul proaspăt cosit, / privind luna strălucind, ca o mireasă albă” În nopți de vară sau Luna august, cu Macul roșu, de asemenea personificat, vorbind cu el, cu mușețel și flori albastre. O atmosferă plină mereu de viață: cu copii, mielușei, veverițe, iepuri și căprioare, cu greieri și licurici. Descrie sfârșitul de toamnă în Toamnă târzie, care e răcoroasă, „zâmbitoare și pastelată” cu Crizanteme colorate, stăpână sau îngăduitoare sau grăbită, în care Gutuile zâmbesc. Iarna însă, ca o doamnă, e „o zână cu trenă lungă” (Iarna a venit). Zile autentice de iarnă, cu oameni de zăpadă îmbrăcați ca la paradă (Zi de iarnă). Despre scris însă, frumos ne spune în Nu e ușor: „Nu e ușor să alegi cuvinte / să scrii versuri, / să le înșiri, să le modelezi / ca pe mărgele /să lași să iasă din suflet / acele gânduri / de mult stătute / de vânt purtate / tăcute / simțindu-le urmele” ... „o inspirația divină / și se stinge din nou / în altă poezie”, iar Limba românească „pe care-o vorbesc / mi-e dragă”. Uneori poeta se vede „Nebun flutur”e în îmbrățișările mamei, sau O păsărică, trăind stări de spirit: „mintea mi-o cuprind / și nu-mi dau pace. / E târziu în noapte, / îmi cresc fiori în suflet, / amintirile mi se aprind”. (Noapte târzie) sau regăsindu-se în anii tinereții, / eram regina / balului, a frumuseții, (Mă regăsesc). Face un bilanț: „Ce-i mai frumos în lumea asta”... „Să-l ai în inimă tot timpul pe Iisus” (Ce-i mai frumos), credința în care a crescut ale cărei rădăcini le poartă în inima ei. În final ne spune poeta că Multe aș vrea să fac „Cuvinte am multe”, Aș vrea să hoinăresc și pentru dragoste Nu există depărtare. Volumul e presărat cu construcții estetice multiple, comparații, personificări care emoționează: „Dorul doare, e ca un jar nestins” (La cimitir) sau „o iederă” (Dorul zboară la tine); Mamă, icoană de aur; „Ochii minții îmi strălucesc ca licuricii” (Amintiri de iarnă); „imperiul uitării” (Noapte târzie); „emoții transparente, / ca para focului” (O păsărică), „Dansul pentru mine era un poem, / iar fiecare pas făcut era un cuvânt” (Așa ne-am unit). Întâlnim în scrierea poetei o alternanță între versificația clasică și versul liber, pe deoparte datorită influenței literaturii populare de care firesc e legată, dar și a libertății de exprimare pe care o oferă scrierea în vers liber și aceasta cu muzicalitatea ei intrinsecă. Faptul că volumul abundă în acea retorică directă, cu folosirea vocativului, aspect specific volumului, această denotă filonul lăuntric al poetei, dornic să curgă spre noi și semn că poeta mai are încă multe de spus. Faptul că se regăsește pe sine prin scris, faptul că această comunicare prin poezie cu natura, cu cititorii, cu creația însăși, pentru ea înseamnă viață. Un mod de a trăi poetic, în universul pe care aceasta și-l crează și pe care acum ni-l dăruiește. O felicităm pe VIORICA CRECAN și-i dorim cât mai multe apariții editoriale sub auspiciul iubirii de Cuvânt! AURELIA RÎNJEA Membru al USLR și al World Poetry Association, România.