VLASTARE EMINESCIENE

Responsabilitatea scriitorului de azi pentru generaţiile de mâine „Tu eşti muritor, dar realizările tale pot fi nemuritoare“ din cartea „Uneori elefanţii zboară“ de Mihaela CD Într-o lume tot mai bolnavă şi mai deposedată de valori fundamentale, asistăm neputincioşi şi ne întrebăm: până unde, Doamne? Până când? Valorile familiei fundamentale ca şi nucleu de bază al societăţii sănătoase precum şi valorile moral-creştine sunt aruncate in hăul globalismului de dragul universalismului prost înţeles. Serpentina decadenţei coboară mai mult decât ne-am fi putut imagina ingurgitând tinerele generaţii absorbite de culorile vii ale ecranelor. Acum mai mult decât oricând scriitorii poartă responsabilitatea educării noilor generaţii, a transmiterii valorilor, a predării ştafetei graiului şi scrisului românesc celor ce ne vor succeda. Să fii scriitor nu înseamnă doar să scrii, să umpli foi anapoda la întâmplare… categoric nu! Dacă prin ceea ce scrii nu transmiţi ceva valorizant pentru cel care citeşte ai scris degeaba! Fie că sunt aforisme, snoave, amintiri, un eseu, un roman sau o poezie, toate trebuie să aibă un nimb valoric care să transmită ceva cititorului. În sufletul scriitorului se afla un război de gânduri, un uragan de trăiri, sentimente pe care le aşterne mai ordonat (sau nu) într-o scriitură care trebuie să aibă un sens. În fond scrisul este o formă de comunicare, nu? Dar dacă nu comunici nimic? Sunt foarte mulţi scriitori/poeţi care au primit acest har al scrisului fără să îl ceară din dar ceresc sau universal şi care scriu magnific, cu o pană divină, fără prea mare efort, pur şi simplu împinşi de cosmicitatea interioară care s-a născut în sufletul lor la un moment dat. Aceştia sunt aleşi şi scriu ceea ce universul le transmite prin gânduri. Citesc zeci de scrieri în fiecare zi şi sunt uimită cât de multă esenţă există în ele cât de valorizante sunt şi cât de mult înseamnă pentru literatura contemporană! Ce-i drept sunt şi foarte multe scrieri pe care cititorul nu le poate descifra pentru că acestea nu reuşesc să transmită un mesaj . Acesta este punctul pe care doresc sa pun accentul. Recitiţi dragi scriitori ceea ce scrieţi şi vedeţi dacă aţi reuşit să transmiteţi un mesaj! Scrierile noastre trebuie să aibă un fir, un izvor de înţelepciune, o morală. Trebuie să fim conştienţi că suntem ultima baricadă iar rolul nostru este astăzi mai important decât credeţi! Vremurile s-au schimbat, se citeşte tot mai puţin şi totuşi se scrie tot mai mult, de ce? Scrisul a ajuns o formă de eliberare, de decantare a propriilor trăiri, dar nu tot ce se scrie se poate şi publica! Multe dintre acestea arată ca nişte jurnale intime cu nuanţe psihologice. V-aţi întrebat câţi dintre cei care scriu citesc mai mult decât ce scriu ei? Aici este problema cea mai gravă a societăţii de azi. Suntem prea ocupaţi de eul nostru fără să mai privim în jur. Prin lectură ne putem educa, putem învăţa sau aprofunda ceea ce cunoaştem deja. Citind cărţi descifrăm taine, aflăm lucruri noi, ni se deschid uşi spre a gusta din experienţele trăite de alţi oameni, devenim mai buni şi mai înţelepţi. Tocmai pentru că se citeşte tot mai puţin cred cu tărie că noi, scriitorii care publicăm, purtăm o mare responsabilitate pe umeri şi anume aceea de a transmite prin scris cititorului mesaje reale, adevărate, pozitive care să-l îmbogăţească, să îl valorizeze, să-l ajute să se autovalorizeze. Arta şi literatura au fost cele care au salvat multe suflete în vremurile cele mai grele. Eliberarea sufletului aflat în chingile strânse ale răutăţilor si necazurilor de tot felul pe care le înfruntăm în ziua de azi, se poate face transmiţând mesaje pozitive, gânduri optimiste, valori morale, învăţături şi valori creştine căci pana scriitorului este arma sa cea mai de preţ! „Entuziasmul este contagios, dă-l celor din jurul tău ca să te poată împrumuta la nevoie“ (din cartea „Uneori elefanţii zboară“ de Mihaela CD) Susţine scriitorul român!