9/18/2023

Revista,, LUCEAFĂRUL DIN VALE” -Anul 6, Nr.6, 2023

SĂ ÎNVĂȚĂM COPIII SĂ IUBEASCĂ POEZIA În acest torent ignorant în care nu reuşim să ne dezmeticim, când aberaţii sonore venite fără paşaport ţipă strident, când omul e buimac în sumbra rătăcire, este nevoie de poezie! Pentru că ea este o regăsire a sufletului în acorduri ale gândirii, o vibraţie sublimă a Eu-lui interior, o oază de fericire în acest deşert anume creat, în care oamenii se topesc în spatele roboţilor. Ca artă a limbajului, Poezia exprimă emoţie, sentiment, idee, ritm, armonie şi imagine. Din marea de întuneric, magic poezia se creează pe sine. Printre metamorfoze şi rune, spiritul poetului e liber, iar din confruntarea acestuia cu realitatea înconjurătoare se nasc adevăruri. Într-o lume agresată de real, lumea poeziei devine o casă primitoare şi tăcută, în care căutăm ceva ce poate nici nu a început: o alternativă pentru ca lumea să devină o clipă posibilă, o arcă a salvării ce poate salva din potopul banalităţii ce a mai rămas de salvat. Pentru că a scrie este un mod mai delicat şi mai repede de a trăi. Este o rugăciune. Este deodată gnoză şi zidire, o forţă misterioasă de apărare a singurătăţii, o cheie de aur către inima omului. Poetul îşi caută locul într-o lume a poeziei şi a iubirii, pentru că ea, poezia, înseamnă a iubi, a trăi şi a muri cu fiecare dragoste ce îţi locuieşte sufletul. Poezia este un principiu de viaţă, prin ea timpul vine spre noi. Las-o să-ţi umple viaţa, să-şi inunde toate încăperile sufletului. Prin ea te eliberezi şi pătrunzi într-un univers al emoţiei condensate în care trăieşti unic. Eu cred şi vreau să cred într-o poetică a sincerităţii, a căutării unui prezent continuu şi a unui drum deschis spre forme autentice de comunicare în armonie cu Universul şi asta pentru că viaţa o putem recepta la cote cum doar sufletul o simte şi o cere. Astăzi, mai mult ca oricând omul are nevoie de poezie. Învaţă s-o descoperi, să-i descifrezi frumuseţea, să-i înţelegi menirea. Poezia există în fiecare. Ea e de natură cosmică, divină și așteaptă acolo, în sufletul fiecăruia, să fie trezită ca o prințesă printr-un sărut magic, printr-un stimul interior sau exterior, care poate fi oricare dintre noi, părinte, bunic, profesor, scriitor sau înger. Ce frumos poți trezi Poezia în sufletul copiilor și cât de multă nevoie au aceștia de Poezie! Copilul e un pui de om, pe care îl crești și veghezi asupra lui învățându-l să devină liber, cu principii sănătoase despre viață, bine și adevăr, cu demnitate și respect pentru valorile trecutului, ale prezentului și ale viitorului. Fiecare copil are un castel lăuntric plin de frumusețe! Noi, oamenii mari, ar trebui să fim înțelepți și să avem ochi pentru a vedea altarul lor de frumusețe! Sufletul copilului e un pământ bun pentru semănat. Cu siguranță este cel mai bun. Îi oferim seminţe, îi arătăm cum acestea pot deveni plante, apoi el optează ce va face cu ele. La început va fi curios, apoi va descoperi satisfacția adevărului spus și creionat de el, zidirea din cuvinte a muntelui de iubire din inima lui. Într-o zi, va trăi starea de poezie sau poate va scrie și el. Prin Poezie, lumea se vindecă de neiubire, de necunoaștere, de nepoveste. Prin Poezie învățăm copiii să iubească și să dăruiască. Le inducem iubirea de cuvânt, de oameni, de valorile umanului. Poezia, ea însăși e un copil ce-și caută părinții! Prin Poezie învăţăm să ne construim propriul vis. Poezia este hrană spirituală! Să ne hrănim copiii cu Ea și sufletul lor va deveni mai armonizat, mai bun! Odată ce ai descoperit-o, Poezia te îmbrățișează cu brațele unei prietenii care nu te trădează. Poezia e respirația sufletului, o respirație divină pe care ar trebui s-o cultivăm cu grijă și cu înțelepciune în solul roditor al sufletului copiilor! Poezia te luminează interior! E o călătorie atât de prețioasă către sufletul tău! Prin ea înveți să fii în armonie cu tine însuți, cu lumea și cu Cerul, să comunici și să dezvolți trăiri estetice rafinate. Nu știu dacă Poezia poate salva lumea, dar cu siguranță o face mai bună, iar scrisul este cu certitudine salvarea lumii noastre interioare! Oameni maturi, faceți viața copiilor frumoasă, creativă și plină de iubire! AURELIA RÎNJEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu