LUCIA STEFFENS *** FĂ-ȚI UN RAI DIN POEZIE

COLINDELE SUFLETULUI A fi scriitor nu este o profesie, nu este o meserie pe care să o învățăm la școală, ci este un har primit la naștere. Cel căruia îi este hărăzit acest talent are menirea de a alege cuvinte frumoase și a le așeza apoi în versuri sau proză care, citite, să ne bucure sufletele. Autoarea Lucia Steffens ne întâmpină cu un titlu frumos și generos prin care ne face, înainte de a fi citit cele scrise, să ne imaginăm raiul creat de domnia sa, în versuri, alternând între vers clasic și cel liber. După cum se confesează în poezia Cartea, roua și romanța sufletului ea își scrie povestea propriului suflet: „Am scris povestea sufletului meu / Când fulgera cuvântul nopților duruţe, / Simțeam plutind printre galaxii... / Sufletul meu prin rouă de pe floare.” Versurile sunt o dovadă a trăirilor debordante ale autoarei, care își caută liniștea, exprimându-și iubirea în scris: ,,Am așteptat să-mi fii căldură / Prin gândurile mele toate, / Să ne iubim sub clar de lună, / În nopțile de mult visate” (Prin visuri și chemări). Fiecare vers de amintire şi trăire are meritul de a concentra atenţia, durerea, speranţa şi fericirea în a descifra sensul purificării, într-o absolută credinţă a trăirii, plină de lirism. ,,Când m-am năsut în dimineață, / Mama floarea vieți a primit... / Cum bucuria i se citea pe față, / Din sânul ei cu miere m-a hrănit” (Când m-am născut) sau: „Cerul cerne doruri multe, / Luna care ne privește, / Printre astrele albastre, / Bucurie ne vestește”. (Primăvara din depărtări) Poezia scriitoarei este o gimnastică spirituală acceptată şi binecuvântată de Dumnezeu, iar fiecare slovă din versurile poetei Lucia Steffens, reprezintă câte un corp ceresc în care trăieşte câte un spirit al imensităţii credinţei. Prin versurile încărcate cu durere, duioşie, speranţă, alterează între real și oniric, într-un univers floral (iasomie, zambile, brândușe, viorele, lalele, flori de măr, de tei, maci, mimoze, toporași, lăcrămioare), între căutare și speranță, cuprinsă de dor și de nostalgii. Comunică cu Dumnezeu, rugându-se pentru pace în lume, pentru popor, pentru oameni și natură, să oprească ura: „Eu mă rog în fiecare zi / și-l am în suflet pe Hristos” (Podul din depărtări). Drumul vieții îl vede întortocheat, ar vrea să adune în palma ei trecutul și să se bucure de prezent. Preponderent este un univers solar, cu primăvară și dimineți, în care vrea să culeagă „florile iubirii” (De-ar mai fi iubirea floare...). Rememorează copilăria, anii de școală sau trecutul îndepărtat, dragostea mamei, dar și Crăciunul, Floriile și Paștele. Pentru ea, iubitul e „prinț călător” (Prin parfumul florilor), e suflet venit din paradis, poetul ei sau muză, e „verdele ce din dor răsare” (Sunt destăinuire), iar iubirea o împletește în rugăciune. Ea se vrea a fi Nordul existenței iubitului, zână din povești, un „zâmbet” dimineața (Am vrut iubirea tăcerii), vis frumos, floarea timpului sau floare rară. Consideră că în poezie scrie cum vrea și cum poate, în poezie este cea mai fericită, dar respectul pentru Cuvânt ar trebui să o oblige să nu scrie oricum. Până și natura empatizează cu ea, o îndeamnă să scrie. Dorul ei este nebun, alteori doare, este dulce poveste și are gustul cireșelor. Așteaptă un alt răsărit, în care iubirea să fie „curcubeu” (Alt răsărit). Între ea și persoana iubită sunt prezente dialoguri, declarații, conversații, pline de dorințe și așteptări. Sunt de acord cu autoarea, care prin ceea ce scrie, ne colindă. Pot fi considerate versurile, adevărate colinde: Eu vă colind din depărtări. Pentru ea iubirea e binecuvântare, dar și blestem, iar sufletul îi este „un cântec tandru / Printre flori de iasomie” (Ninge-n zori de primăvară). Autoarea dorește să facă din scris o sărbătoare, recunoscând că: „În limba mea pot, doar să fiu, / Lumina cea divină-n adevăr” (Noi scriem pentru voi). Revenind la titlul cărții, FĂ-ȚI UN RAI DIN POEZIE, este un frumos îndemn, un rai care se clădește în suflet, dar nu oricum, ci cu dragoste de oameni, de Cuvânt, de Dumnezeu, singura modalitate de a-ți găsi „liniștea iubirii” (Toate poemele mele). Dacă ne dorim ca lumea în care trăim să fie din ce în ce mai bună și mai frumoasă... este cazul să împărtășim cu semenii noștri toate experiențele noastre, toate trăirile și lecțiile pe care le-am învățat, deoarece oamenii nu au timpul necesar să experimenteze toate lecțiile vieții și de aceea pot învăţa și din experiențele altora! Așa cum încearcă să ne convingă încă de la început, prin însăși titlul acestui volum, consideră poezia ca pe o terapie a sufletului. Tema cea mai des întâlnită în versurile tuturor poeților este „IUBIREA”. Toţi ştim să o cântăm, să ne-o imaginăm, dar foarte puţini avem şansa să o întâlnim, să o trăim să ne confruntăm, până la urmă şi cu consecinţele ei. Iubirea, de fapt, nu este acea fericire după care alergăm neîncetat. Iubirea cere sacrificii, iertare, înţelegere, susţinere morală. Iubirea adevărată este aceea care se manifestă în tandem cu iubirea divină. ,,Sunt blestemată să iubesc, / O iarnă-n tristă așteptare, / Cu tine adorm și mă trezesc,/ Doar visul să-l mai liniștesc” (Blestemele iubirii). Când iubim un om, îl iubim fără să știm de ce. Îl iubim pentru că el a apărut în viața noastră tocmai pentru faptul că are nevoie de iubire, dar niciodată nu o să putem cântări iubirea pe care o primim. Putem ști doar ceea ce noi dăruim. Tot la fel se întâmplă și cu focul care se aprinde în suflete, într-o iubire. Știm cât de puternic ne arde propriul suflet, niciodată cât de puternic îl simte și cel iubit și ne trezim că rămânem prinși în mijlocul vâlvătăii, în timp ce el a dispărut tăcând, așa cum relatează autoarea în versurile: ,,Să-mi dispară lacrima durerii, / Să pot zbura de fericire iar, / Peste câmpul macilor frumoși, Să îmi rămână amintirea dar” (Fă-mă doamne). Poezia unui poet adevărat, un poet care vorbeşte despre el şi trăirile lui, despre sentimente şi regrete personale, nu poate avea rivali. Nimic nu este mai tulburător şi nici mai semnificativ decât versul în care poetul are curajul şi se încăpăţânează să expună lumii, detaliat, dar cu un bogat uz al raţiunii, situaţii şi fapte, întâmplări şi lucruri, pentru alţii de neconceput a putea fi relatate în profunzimea lor. Poeta Lucia Steffens, în versurile sale, folosește pe alocuri expresii care îți încălzesc sufletul și te ajută să trăiești odată cu ea povestea: „luna gânditoare” (Împletește-mă prin flori); „Când fulgeră-n văzduh cuvinte...”; Când fulgeră-n iubiri...; Iubiri de catifea; „fulgeră-n visuri dorul” (Așteptând să-mi spună visul...); „Mă ninge dorul pe-un ram crud”, (Când îmi este dor...); „Cu fulgi mari de păpădie” (Ninge-n zori de primăvară). Prin poezie, sufletul găsește liniștea benefică de care are nevoie, de unde și titlul volumului. Da, poezia este o terapie a sufletului, o confesiune și o regăsire de sine, în hazardul acestei lumi. Cât mai mulți ar trebui să descoperim această minunată cale de a fi tu însuți. Mulțumim poetei Lucia Steffens pentru această călătorie spirituală, în care ne invită la reflecții profunde, la un dialog în care și noi venim cu propriile păreri, într-o scriere care te face să te simți în interiorul cărții înarmat cu curiozitatea cititorului dornic să descopere darul pe care poeta ni-l face prin acest volum. Așteptăm cu interes și cu bucurie următoarele apariții editoriale ale poetei Lucia Steffens! Kessy-Ellys Nycollas Fondator al edituri LUCVAL&KEN Fondator al grupului de poezie ,,LUCEAFĂRUL DIN VALE” dar și al revistei cu același nume, poetă, prozatoare, antologatoare, antreprenor Amazon, artist plastic.