DESTĂINUIRI ȘI DESTINE - LUCIA STEFFENS Oglindire în izvorul sufletului

Oglindire în izvorul sufletului -prefaţă- O carte, un sanctuar deschis de magia cuvântului spre lumina gândului! Felicitări frumoasă și talentată liră feminină LUCIA STEFFENS! Sufletul omului e asemenea izvorului ce astâmpără setea, setea de cunoaștere lăuntrică prin intermediul cuvântului! Un astfel de suflet se dovedește a fi poeta LUCIA STEFFENS și prin „DESTĂINUIRI ȘI DESTINE” acest atât de sugestiv titlu al volumului său de versuri. Tema predominantă a poemelor ce alcătuiesc acest volum de poezie este iubirea. „Iubirea este viață și dacă îți lipsește iubirea, îți lipsește viața.” afirmă Leo Biscaglia și confirmă Lucia Steffens. Din paleta-i tematică nu lipsește poezia dedicată mamei, patriei, anotimpurilor, sărbătorilor tradiționale, dorului de țară. Iată și câteva titluri: „SFÂNT ESTE CUVÂNTUL”, „DE ZIUA TA MĂICUȚĂ”, SE SCUTURAU ZĂPEZILE”, CÂND SUFLETUL PRIVEȘTE AȘTEPTÂND”, „ADUNĂ AMINTIRI”. Titlurile poartă în ele puterea de sugestie a cuvântului precum și amprenta metaforică. Poezia Luciei Steffens este structurată în vadul ritmicității și al rimelor în versuri de tip clasic. Pe alocuri, poeta utilizează semirima sau abordează versul liber pe care deseori îl intercalează în poezia cu ritm și rimă de diferite tipuri, respectiv, alăturată, încrucișată, îmbrățișată. Versul alb curge în muzicalitatea interioară a poeziei. Avem de-a face cu eul liric feminin, cu accente de s ensibilitate, intuiție și frumusețe, specific feminine. Sub titlul „SFÂNT ESTE CUVÂNTUL”, poeta imaginează un dialog invocând muza: „Prin amintirile trăite vei rămâne muza”. Amintirea idealului de iubire plăsmuit de poetă, este ilustrat de invocația retorică: „Rămâi mereu povestea mea de-acum” Este opțiunea poetei pentru un prezent mereu actual. Conchide cu o expresie metaforică: „ O lacrimă sub geana mea de sărbătoare”. Optează pentru zâmbet ca simbol al iubirii și nu dezamăgire: „Să-mi conturezi iertarea în iubire, /Să nu mai fii mereu dezamăgire”. Cuvântul ca mijloc de exprimare și ca artă prin transfigurare artistică, este chiar cheia comunicării: „Cuvinte cheie căutate în zori de zi/ Să le adaugi printre gândurile toate/ Prin poemul iubirii care încă plânge”. Poemul prinde astfel atributul personificării, mijloc artistic la care de altfel poeta mai recurge pe parcursul demersului său literar. Optează pentru renașterea iubirii din iubire: „Eu mi-oi păstra amintirea noastră/ Într-un cuibar cu multă fericire și tăcere”. Tăcerea fiind și simbolul tainei, își arată sentimentele partenerului. Speră în reînvierea iubirii: „Voi lăsa iubirea agățată pe-o floare/ Ce va răsări din nou la mal de mare.” În lumea poetică a Luciei, apare un interlocutor pe nume Trubadurul, care cu un poem de răspuns sub titlul ,,Lucia”, căreia i-l adresează: „Chiar dacă pierzi timpul petrecut în doi,/ Iubirea mea rămâne curcubeu...” Autorul conștientizează dimensiunea efemeră a timpului și implicit pierderea lui, dar iubirea rămâne în simbolul speranței „curcubeu”. „O TEMPORA, O MORES” învăluie semnificația dictonului latin preocuparea gândului privind trecerea timpului. Asemenea ne încearcă motivul trecerii sentimentelor precum avem revelația regăsirii prin evocarea emoționantă printr-o transfigurare artistică, paletă de metafore. În accepțiunea poetei, un element salvator al amintirii, reactualizează starea de iubire. Tematica iubirii, îndeobște străbătută de poeții clasici, romantici, moderniști, neomoderniști, unii dintre ei cu noi contemporani. Lucia Steffens abordează această străbătută, întregită tematică în stilu-i caracteristic. Ea „ADUNĂ AMINTIRI”. Poezia se vrea o colecție de amintiri cu care să stea de vorbă autoarea, dar în același timp să se elibereze de nuanța dezamăgirilor spre a se întoarce la puritatea specifică începutului zilei: „Mă șterge din păcate de iubire/ Și oferă-mi diminețile- nsorite”. Se pare că poeta crede în recuperarea stărilor sufletești dinaintea dezamăgirii, stări sufletești determinate de momentele zilei. Iată un aspect al zilei invocat în demersul poetic al Luciei Steffens: „Descătușează amurgului dorința/ Învață-mă să zbor și să cobor”. Starea sa sufletească poartă un veșmânt metaforic cu aura politicului din iubire: „învață-mă să zbor/ Mă înveleș-te-n clipe de iubire.” Revelația iubirii rămâne undeva la începutul ei, la primele emoții ce o declanșează. Ea dăinuie doar atâta timp cât nu apar obstacole neașteptate, norii dezamăgirii... De aceea susți-ne poeta: „Și caută iubirea-n zori”. Despărțirea de suferință dă șansă iertări i: , ,Declară-i suferinței despărțire/ Păcatul tău acum să-l ștergi”. Și totuși imploră și amurgul„: Acoperă-mă doar cu sărutări, /Când vine amurgul serii și dorința.” Cultul dragostei de mamă, străbătut poematic de George Coșbuc, Mihai Eminescu, Nicolae Labiș, Nichita Stănescu, Vadim Tudor, Adrian Păunescu, este îmbrățișat și de Lucia Steffens. Sub titlul „DE ZIUA TA, MĂICUȚĂ”, poeta își exprimă durerea sufletească, pe cât de limpede pe atât de adâncă: „Despărțirea doare tare”. Elementele astrale sunt participative: „Vântul urlă pe un deal” De sărbători, lipsa mamei accentuează durerea sufletească a poetei: „Și în loc de Sărbătoare/ Înțeleg că nu te am…” De asemenea „Și natura plânge-afară,/ Printre ploi de amintiri...” Face apel și la credință: „Și mai spun și-o rugăciune,/ Sufletul mă doare tare!” Poeta poartă recunoștință mamei sale, prin versurile sale, care sugerează și înstrăinarea sa în plan geografic: „Mi-ai dat viață și un nume/ Și-un destin în lumea mare!” Poeta imaginează un dialog cu mama sa, aflată dincolo de tăceri: „Crucea tace pe mormânt/Și pământul zace mut...” Sugerează credința potrivit căreia „din pământ suntem și-n pământ vom merge”. Imploră un cuvânt din partea mamei: „Spune-mi mamă un cuvânt, / Cânt de leagăn să ascult!” Ideea că suntem mereu în leagănul sufletesc a l mamei răzbate impresionant în scrierea Luciei Steffens! Destăinuirea iubirii printr-o exprimare limpede: „Te iubesc măicuța mea ” sau apelul la sensul versetului religios: „Veșni-ca ta pomenire” sunt câteva din modalitățile de exprimare a trăirilor sufletești ce aparțin Luciei Steffens, ca și recuperarea din amintiri: „Te culeg din amintiri”. Pentru poeta LUCIA STEFFENS, mama reprezintă suprema valoare și întregul univers: „Cea mai scumpă și mai dragă!/ Și-ți prid dorul în priviri/ T e cuprind cu lumea-ntreagă” Întrebarea retorică: „Mamă, azi de ziua ta.../ Cum o duci în lumi de stea?! surprinde cu un puternic impact emoțional. Motivul zăpezii este prezent în orizontul poetei Lucia Steffens. Sub titlul „Se scutură zăpezile”, construiește o antiteză între răceala zăpezile și căminul călduros, primitor al dragostei. Prima parte a scrierii imaginează un castel: „Se scuturau zăpezile de pe dealuri/ Când noaptea spre lumină dispărea. ” Interesant contrast al consecințelor. De obicei dispariția aduce după sine întunericul, dar în abordarea poetei „noaptea spre lumină dispărea”. „Se scuturau zăpezile de pe munții înalți,/ Uitându-și rostul lor în stânci pătruns.” Un fenomen care lasă urme, asemeni ca și intemperiile sufletești... De subliniat, o paralelă între păsări și om, privind fuga de friguri: „Iar păsările se ascundeau de friguri/ Și se urcau în sus, în sufletul ascuns.”, unde se pare că vor găsi presupusa căldură. În contrast cu frigul de afară, iubiții se bucură de un cămin „cu foc aprins” , la care se încălzesc. Opțiunea pentru iubirea de durată și predominant spirituală e exprimată în aceste versuri cu semirimă alăturată: „Iubirea-n gânduri cu iubiri sublime, Ne doream iubirea-n nemurire” Receptivă la sărbătorile tradiționale, poeta le evocă pe cele din perioada copilăriei înveșmânte în alb. Dar toate acestea au rămas un mit: „Te-am căutat iarnă pe tine,/ În visul meu nu team găsit, / Și rătăcind printre destine, /Am înțeles că ești un mit.” Iată o strofă cantabilă, cu muzicalitatea dată de perfecțiunea ritmicității silabelor ce alcătuiesc cuvintele, alternând numeric nouă cu opt. Strofa poartă amprenta armoniei date și de rima încrucișată. Moș Crăciun înseamnă pentru poetă, copilăria, primăvara vieții: „Și-l rog să-mi fie primăvară/ Să ningă iară-n flori de măr,” Nu uită colindele! În demersul poetic parcurs de Lucia Steffens, se disting cele trei etape ale timpului vieții: dimineața, amiaza și amurgul. Privit astfel, popasul în timp al scriiturii Luciei Steffens, stările ei sufletești sunt etape specifice drumului Soarelui! Invocare cristică în poezia „Te-am căutat”: „Prin cetina de brazi mărunți,/ Crăciunu-n România vine/ Și sus pe crestele din munți,/ Iisus cu tine e, române!” Poeta are în suflet Crăciunul românesc „Cu soarele cald pe masă”, care sugerează căldura sufletească și belșugul. Colindul amintește de locul natal, de casa părintească: „Acest colind din depărtare/ M-aduce la căsuța mea...” Fără prezența umană și iarna e singură pustie: „Unde pierdută pe cărare,/ Stă iarna mea în fulgi de nea!” .Iată aici am întâlnit o rimă interioară care dă o notă în plus muzicalității versului („iarna mea/ fulgi de nea”). „Patria e aducerea aminte a zilelor copilăriei, Locul unde am iubit și am fost iubiți și aerul care nicăieri nu e mai dulce” Așa definea Allecu Russo sentimentele față de patrie în al său inegalabil poem în proză intitulat ,,Cântare României” Trăitoare în Germania, poeta LUCIA STEFFENS își cântă la rându-i dorul de patrie: „Țara mea eu o visez, Cu ochii-mi visători,” Am asistat și eu la un moment emoționant când Lucia Steffens se afla pe pământul natal al României, țara noastră natală. La ridicarea tricolorului, ca și la atingerea lui m-am oglindit în lacrimile din ochii poetei! În poeziile Luciei Steffens predomină lumina și culoarea. O cromatică sugestivă ia forma sufletului îndrăgostit. Poemul ,,DIMINEȚI SENINE” vine să confirme această stare de spirit: ,,Am să-ți trimit un răsărit de soare/În diminețile virgine de iubire” Potrivit propriei afirmații, poeta desparte întunericul de lumină: ,,Am despletit întuneric de lumină” . Existența durerii e inevitabilă: „Am scris în cartea mea durere, Din clipe petrecute î mpre - ună”. Constatarea decalajului dintre iubirea plăsmuită de vis și datul real o dezamăgește pe poetă: „Eu te-am văzut ca pe un înger, Bărbat cu sute de păcate.” Din „Iubirea ce ningea prin lacrimi” a devenit „buchet de lacrimi” în sufletul poetei. Astfel, cum deseori se întâmplă sufletul dezamăgit e îndurerat când: „Se nasc povești durute-n noi,/ Când visele s-au pierdut în nopți” Și mai spune poeta: „Prin lacune am pierdut speranțe” „Și drum spre vise ferecate... ” Anotimpul așteptărilor poetei rămâne predominant Primăvara, simbol al zorilor iubirii: „ Ți-aștern pe brațul înse -rării, /Covor țesut din flori de primăvară ” Poeta își scrie iubirea „pe- o floare/ Învolburând iubireadevărată”, ca apoi metaforic să afirme: „Și să cobor pe-o lacrimă de rouă”. Aspirația poetică se identifică cu universul: „M-am ridicat din zări albastre” Dacă tot „Ochii sunt oglinda sufletului” iată că și Lucia Steffens îi citește: „Și ți-am privit în ochi iubirea,/ Ce strălucea pe-o geană,/ Oglindită într-un val de mare .” Întâlnim în această formulare o grăitoare imagine vizuală, picturală. Speranța poartă fidelitatea căpitanului de vas și este ultima care părăsește vasul, viața. Când speranța dispare, lumina sufletească ne părăsește: „Și am pierdut speranțe-n zori/ Pe cerul azuriu de soare.../ Când soarele apune peste noi/ În nopțile târzii astrale...” Dar optimismul n-o părăsește pe poeta LUCIA STEFFENS: „Așteptând în fiecare clipă” să poată „zâmbi în zori de zi”. Destăinuirile Luciei Steffens sunt destine sufletești. Sunteți așteptați și voi, dragi cititori, la o regăsire sufletească în zâmbetul și lacrima cuvântului poetei LUCIA STEFENS! Să vă bucurați de oglindire în izvorul sufletului citind cartea sa „DESTĂINUIRI ȘI DESTINE”! ANA MUNTEANU DRĂGHICI Scriitoare, LIGA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA ,,Poezia nu este o concurență și nici un clasament, ci o reve - lație și un univers. Universul poate fi descoperit în propria inimă sau în inima altora.” Nichita Stănescu Pornind de la titlul volumului de poezii „DESTĂINUIRI ȘI DESTINE” autoarea ne conduce în lumea iubirii. Iubire trăită, dorită, pasională, înșelătoare, împlinită... toate formele iubirii, uneori pășind timid prin cețurile mistice. Ce poate fi mai frumos decât iubirea? Cu toții ne-o dorim! Nu are vârstă, nici timp, nici anotimp. Scrie cu pasiunea care să exprime trăirile momentului, ajungând la sufletul cititorilor. Nu ai cum să nu te regăsești în unele dintre versurile citite. ,,Iubirea este și boală și leac! Cea mai frumoasă boală! Să ne îmbolnăvim de ea!” Citind acest volum ne ajută să ieșim din cotidianul tern și apăsător, cunoscând sufletul autoarei. Maria Nagy