. ***Ai câştigat sau ai pierdut, nu te opri din drumul început, luptă sperând că într-o zi, tot ce-ţi doreşti se v-a împlini, regretă doar timpul pierdut, tot ce puteai să faci şi n-ai făcut! ***
Etichete
- Acasa (8)
- Cărți educaționale pentru copii (4)
- Cerificare (1)
- Contact (1)
- Despre mine (1)
- Evenimente culturale (2)
- Lansare antologii 2023 (3)
- Lansare carti 2023 (15)
- Lansari reviste 2023 (13)
- Lansări carți 2024 (4)
- Magazin (1)
- MAGNOLIA” 2023 (1)
- Oferte de publicare (1)
- Proiectul (1)
- Reduceri (1)
- Testimoniale (2)
8/10/2023
DESTĂINUIRI ȘI DESTINE - LUCIA STEFFENS Oglindire în izvorul sufletului
Oglindire în izvorul sufletului
-prefaţă-
O carte, un sanctuar deschis de magia cuvântului spre lumina
gândului!
Felicitări frumoasă și talentată liră feminină LUCIA
STEFFENS!
Sufletul omului e asemenea izvorului ce astâmpără setea,
setea de cunoaștere lăuntrică prin intermediul cuvântului! Un
astfel de suflet se dovedește a fi poeta LUCIA STEFFENS și
prin „DESTĂINUIRI ȘI DESTINE” acest atât de sugestiv
titlu al volumului său de versuri. Tema predominantă a poemelor
ce alcătuiesc acest volum de poezie este iubirea.
„Iubirea este viață și dacă îți lipsește iubirea, îți lipsește
viața.” afirmă Leo Biscaglia și confirmă Lucia Steffens. Din
paleta-i tematică nu lipsește poezia dedicată mamei, patriei,
anotimpurilor, sărbătorilor tradiționale, dorului de țară.
Iată și câteva titluri: „SFÂNT ESTE CUVÂNTUL”, „DE
ZIUA TA MĂICUȚĂ”, SE SCUTURAU ZĂPEZILE”,
CÂND SUFLETUL PRIVEȘTE AȘTEPTÂND”, „ADUNĂ
AMINTIRI”.
Titlurile poartă în ele puterea de sugestie a cuvântului precum
și amprenta metaforică.
Poezia Luciei Steffens este structurată în vadul ritmicității
și al rimelor în versuri de tip clasic. Pe alocuri, poeta utilizează
semirima sau abordează versul liber pe care deseori îl intercalează
în poezia cu ritm și rimă de diferite tipuri, respectiv,
alăturată, încrucișată, îmbrățișată. Versul alb curge în muzicalitatea
interioară a poeziei.
Avem de-a face cu eul liric feminin, cu accente de s ensibilitate,
intuiție și frumusețe, specific feminine.
Sub titlul „SFÂNT ESTE CUVÂNTUL”, poeta imaginează
un dialog invocând muza:
„Prin amintirile trăite vei rămâne muza”. Amintirea idealului
de iubire plăsmuit de poetă, este ilustrat de invocația
retorică:
„Rămâi mereu povestea mea de-acum”
Este opțiunea poetei pentru un prezent mereu actual. Conchide
cu o expresie metaforică: „ O lacrimă sub geana mea de
sărbătoare”. Optează pentru zâmbet ca simbol al iubirii și nu
dezamăgire: „Să-mi conturezi iertarea în iubire, /Să nu mai fii
mereu dezamăgire”.
Cuvântul ca mijloc de exprimare și ca artă prin transfigurare
artistică, este chiar cheia comunicării: „Cuvinte cheie căutate
în zori de zi/ Să le adaugi printre gândurile toate/ Prin
poemul iubirii care încă plânge”.
Poemul prinde astfel atributul personificării, mijloc artistic
la care de altfel poeta mai recurge pe parcursul demersului său
literar.
Optează pentru renașterea iubirii din iubire: „Eu mi-oi
păstra amintirea noastră/ Într-un cuibar cu multă fericire și
tăcere”. Tăcerea fiind și simbolul tainei, își arată sentimentele
partenerului.
Speră în reînvierea iubirii: „Voi lăsa iubirea agățată pe-o
floare/ Ce va răsări din nou la mal de mare.”
În lumea poetică a Luciei, apare un interlocutor pe nume
Trubadurul, care cu un poem de răspuns sub titlul ,,Lucia”,
căreia i-l adresează: „Chiar dacă pierzi timpul petrecut în
doi,/ Iubirea mea rămâne curcubeu...”
Autorul conștientizează dimensiunea efemeră a timpului și
implicit pierderea lui, dar iubirea rămâne în simbolul speranței
„curcubeu”.
„O TEMPORA, O MORES” învăluie semnificația dictonului
latin preocuparea gândului privind trecerea timpului.
Asemenea ne încearcă motivul trecerii sentimentelor
precum avem revelația regăsirii prin evocarea emoționantă
printr-o transfigurare artistică, paletă de metafore. În accepțiunea
poetei, un element salvator al amintirii, reactualizează
starea de iubire.
Tematica iubirii, îndeobște străbătută de poeții clasici,
romantici, moderniști, neomoderniști, unii dintre ei cu noi
contemporani. Lucia Steffens abordează această străbătută, întregită
tematică în stilu-i caracteristic. Ea „ADUNĂ AMINTIRI”.
Poezia se vrea o colecție de amintiri cu care să stea de
vorbă autoarea, dar în același timp să se elibereze de nuanța
dezamăgirilor spre a se întoarce la puritatea specifică începutului
zilei: „Mă șterge din păcate de iubire/ Și oferă-mi diminețile-
nsorite”.
Se pare că poeta crede în recuperarea stărilor sufletești dinaintea
dezamăgirii, stări sufletești determinate de momentele
zilei. Iată un aspect al zilei invocat în demersul poetic al
Luciei Steffens: „Descătușează amurgului dorința/ Învață-mă
să zbor și să cobor”. Starea sa sufletească poartă un veșmânt
metaforic cu aura politicului din iubire: „învață-mă să zbor/
Mă înveleș-te-n clipe de iubire.”
Revelația iubirii rămâne undeva la începutul ei, la primele
emoții ce o declanșează. Ea dăinuie doar atâta timp cât nu
apar obstacole neașteptate, norii dezamăgirii... De aceea
susți-ne poeta: „Și caută iubirea-n zori”.
Despărțirea de suferință dă șansă iertări i: , ,Declară-i suferinței
despărțire/ Păcatul tău acum să-l ștergi”.
Și totuși imploră și amurgul„: Acoperă-mă doar cu sărutări,
/Când vine amurgul serii și dorința.” Cultul dragostei de
mamă, străbătut poematic de George Coșbuc, Mihai Eminescu,
Nicolae Labiș, Nichita Stănescu, Vadim Tudor, Adrian
Păunescu, este îmbrățișat și de Lucia Steffens.
Sub titlul „DE ZIUA TA, MĂICUȚĂ”, poeta își exprimă
durerea sufletească, pe cât de limpede pe atât de adâncă: „Despărțirea
doare tare”.
Elementele astrale sunt participative: „Vântul urlă pe un
deal”
De sărbători, lipsa mamei accentuează durerea sufletească a
poetei: „Și în loc de Sărbătoare/ Înțeleg că nu te am…” De
asemenea „Și natura plânge-afară,/ Printre ploi de amintiri...”
Face apel și la credință: „Și mai spun și-o rugăciune,/ Sufletul
mă doare tare!”
Poeta poartă recunoștință mamei sale, prin versurile sale,
care sugerează și înstrăinarea sa în plan geografic:
„Mi-ai dat viață și un nume/ Și-un destin în lumea mare!”
Poeta imaginează un dialog cu mama sa, aflată dincolo de
tăceri: „Crucea tace pe mormânt/Și pământul zace mut...”
Sugerează credința potrivit căreia „din pământ suntem și-n
pământ vom merge”.
Imploră un cuvânt din partea mamei: „Spune-mi mamă
un cuvânt, / Cânt de leagăn să ascult!” Ideea că suntem mereu
în leagănul sufletesc a l mamei răzbate impresionant
în scrierea Luciei Steffens!
Destăinuirea iubirii printr-o exprimare limpede: „Te iubesc
măicuța mea ” sau apelul la sensul versetului religios: „Veșni-ca
ta pomenire” sunt câteva din modalitățile de exprimare a
trăirilor sufletești ce aparțin Luciei Steffens, ca și recuperarea
din amintiri: „Te culeg din amintiri”. Pentru poeta LUCIA
STEFFENS, mama reprezintă suprema valoare și întregul
univers: „Cea mai scumpă și mai dragă!/ Și-ți prid dorul în
priviri/ T e cuprind cu lumea-ntreagă”
Întrebarea retorică: „Mamă, azi de ziua ta.../ Cum o duci
în lumi de stea?! surprinde cu un puternic impact emoțional.
Motivul zăpezii este prezent în orizontul poetei Lucia
Steffens. Sub titlul „Se scutură zăpezile”, construiește o antiteză
între răceala zăpezile și căminul călduros, primitor al
dragostei.
Prima parte a scrierii imaginează un castel: „Se scuturau
zăpezile de pe dealuri/ Când noaptea spre lumină dispărea. ”
Interesant contrast al consecințelor. De obicei dispariția aduce
după sine întunericul, dar în abordarea poetei „noaptea spre
lumină dispărea”.
„Se scuturau zăpezile de pe munții înalți,/ Uitându-și rostul
lor în stânci pătruns.”
Un fenomen care lasă urme, asemeni ca și intemperiile sufletești...
De subliniat, o paralelă între păsări și om, privind fuga de
friguri:
„Iar păsările se ascundeau de friguri/ Și se urcau în sus, în
sufletul ascuns.”, unde se pare că vor găsi presupusa căldură. În
contrast cu frigul de afară, iubiții se bucură de un cămin „cu
foc aprins” , la care se încălzesc.
Opțiunea pentru iubirea de durată și predominant spirituală
e exprimată în aceste versuri cu semirimă alăturată:
„Iubirea-n gânduri cu iubiri sublime,
Ne doream iubirea-n nemurire”
Receptivă la sărbătorile tradiționale, poeta le evocă pe cele
din perioada copilăriei înveșmânte în alb. Dar toate acestea au
rămas un mit: „Te-am căutat iarnă pe tine,/ În visul meu nu team
găsit, / Și rătăcind printre destine, /Am înțeles că ești un
mit.” Iată o strofă cantabilă, cu muzicalitatea dată de perfecțiunea
ritmicității silabelor ce alcătuiesc cuvintele, alternând
numeric nouă cu opt. Strofa poartă amprenta armoniei date și
de rima încrucișată.
Moș Crăciun înseamnă pentru poetă, copilăria, primăvara
vieții:
„Și-l rog să-mi fie primăvară/ Să ningă iară-n flori de măr,”
Nu uită colindele!
În demersul poetic parcurs de Lucia Steffens, se disting cele
trei etape ale timpului vieții: dimineața, amiaza și amurgul.
Privit astfel, popasul în timp al scriiturii Luciei Steffens,
stările ei sufletești sunt etape specifice drumului Soarelui!
Invocare cristică în poezia „Te-am căutat”:
„Prin cetina de brazi mărunți,/ Crăciunu-n România vine/ Și
sus pe crestele din munți,/ Iisus cu tine e, române!”
Poeta are în suflet Crăciunul românesc „Cu soarele cald pe
masă”, care sugerează căldura sufletească și belșugul.
Colindul amintește de locul natal, de casa părintească:
„Acest colind din depărtare/ M-aduce la căsuța mea...”
Fără prezența umană și iarna e singură pustie: „Unde pierdută
pe cărare,/ Stă iarna mea în fulgi de nea!” .Iată aici am
întâlnit o rimă interioară care dă o notă în plus muzicalității
versului („iarna mea/ fulgi de nea”). „Patria e aducerea aminte
a zilelor copilăriei, Locul unde am iubit și am fost iubiți și
aerul care nicăieri nu e mai dulce” Așa definea Allecu Russo
sentimentele față de patrie în al său inegalabil poem în proză
intitulat ,,Cântare României”
Trăitoare în Germania, poeta LUCIA STEFFENS își cântă
la rându-i dorul de patrie: „Țara mea eu o visez, Cu ochii-mi
visători,” Am asistat și eu la un moment emoționant când
Lucia Steffens se afla pe pământul natal al României, țara
noastră natală. La ridicarea tricolorului, ca și la atingerea lui
m-am oglindit în lacrimile din ochii poetei!
În poeziile Luciei Steffens predomină lumina și culoarea.
O cromatică sugestivă ia forma sufletului îndrăgostit.
Poemul ,,DIMINEȚI SENINE” vine să confirme această
stare de spirit:
,,Am să-ți trimit un răsărit de soare/În diminețile virgine
de iubire”
Potrivit propriei afirmații, poeta desparte întunericul de
lumină: ,,Am despletit întuneric de lumină” .
Existența durerii e inevitabilă:
„Am scris în cartea mea durere, Din clipe petrecute î mpre -
ună”. Constatarea decalajului dintre iubirea plăsmuită de vis
și datul real o dezamăgește pe poetă: „Eu te-am văzut ca pe un
înger, Bărbat cu sute de păcate.”
Din „Iubirea ce ningea prin lacrimi” a devenit „buchet de
lacrimi” în sufletul poetei.
Astfel, cum deseori se întâmplă sufletul dezamăgit e îndurerat
când: „Se nasc povești durute-n noi,/ Când visele s-au
pierdut în nopți” Și mai spune poeta: „Prin lacune am pierdut
speranțe” „Și drum spre vise ferecate... ”
Anotimpul așteptărilor poetei rămâne predominant
Primăvara, simbol al zorilor iubirii: „ Ți-aștern pe brațul
înse -rării, /Covor țesut din flori de primăvară ”
Poeta își scrie iubirea „pe- o floare/ Învolburând iubireadevărată”,
ca apoi metaforic să afirme:
„Și să cobor pe-o lacrimă de rouă”.
Aspirația poetică se identifică cu universul:
„M-am ridicat din zări albastre”
Dacă tot „Ochii sunt oglinda sufletului” iată că și Lucia
Steffens îi citește: „Și ți-am privit în ochi iubirea,/ Ce
strălucea pe-o geană,/ Oglindită într-un val de mare .”
Întâlnim în această formulare o grăitoare imagine vizuală,
picturală.
Speranța poartă fidelitatea căpitanului de vas și este ultima
care părăsește vasul, viața. Când speranța dispare, lumina sufletească
ne părăsește:
„Și am pierdut speranțe-n zori/ Pe cerul azuriu de soare.../
Când soarele apune peste noi/ În nopțile târzii astrale...”
Dar optimismul n-o părăsește pe poeta LUCIA
STEFFENS: „Așteptând în fiecare clipă” să poată „zâmbi în
zori de zi”.
Destăinuirile Luciei Steffens sunt destine sufletești.
Sunteți așteptați și voi, dragi cititori, la o regăsire sufletească
în zâmbetul și lacrima cuvântului poetei LUCIA STEFENS!
Să vă bucurați de oglindire în izvorul sufletului citind cartea
sa „DESTĂINUIRI ȘI DESTINE”!
ANA MUNTEANU DRĂGHICI
Scriitoare, LIGA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
,,Poezia nu este o concurență și nici un clasament, ci o reve -
lație și un univers.
Universul poate fi descoperit în propria inimă sau în inima
altora.”
Nichita Stănescu
Pornind de la titlul volumului
de poezii „DESTĂINUIRI ȘI
DESTINE” autoarea ne conduce
în lumea iubirii.
Iubire trăită, dorită, pasională,
înșelătoare, împlinită... toate
formele iubirii, uneori pășind
timid prin cețurile mistice.
Ce poate fi mai frumos decât
iubirea?
Cu toții ne-o dorim!
Nu are vârstă, nici timp, nici
anotimp.
Scrie cu pasiunea care să exprime trăirile momentului,
ajungând la sufletul cititorilor.
Nu ai cum să nu te regăsești în unele dintre versurile
citite. ,,Iubirea este și boală și leac!
Cea mai frumoasă boală!
Să ne îmbolnăvim de ea!”
Citind acest volum ne ajută să ieșim din cotidianul tern
și apăsător, cunoscând sufletul autoarei.
Maria Nagy
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
O LECȚIE DE ÎNȚELEPCIUNE Cu un titlu ademenitor, GÂND HOINAR, poeta ne invită în universul ei, pe aripile gândului, spre a căuta ce a p...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu